Peste 60% dintre cetăţenii UE opriţi în porturile britanice după Brexit sunt români. Unii avocaţi vorbesc de o posibilă profilare rasială

Peste 60% dintre cetăţenii statelor UE opriţi şi chestionaţi de autorităţile vamale în porturile britanice după Brexit sunt români, astfel că unii avocaţi evocă o posibilă profilare rasială, dezminţită de responsabilii britanici
Daniel Spătaru
15 sept. 2021, 22:34
Peste 60% dintre cetăţenii UE opriţi în porturile britanice după Brexit sunt români. Unii avocaţi vorbesc de o posibilă profilare rasială

Potrivit datelor oficiale, publicate de The Guardian, în primele şase luni ale acestui an 7.249 de călători au fost opriţi la sosirea în porturile Regatului Unit venind cu feriboturi sau prin Eurotunel. Dintre aceştia, 4.482 sunt români, în timp ce, de exemplu, bulgari în aceeaşi situaţie au fost numai circa 600, iar polonezi aproximativ 400.

Firma de avocatură Bates Wells notează că aceste date ar putea sugera numărul disproporţionat de mare al românilor care încearcă să intre în Regatul Unit după terminarea libertăţii de circulaţie în urma Brexitului, dar consideră pe de altă parte că ar putea fi vorba şi despre o profilare rasială discriminatorie a controalelor la graniţă.

Guvernul de la Londra a negat însă aplicarea vreunui criteriu de acest fel. ”Acuzaţia că facem profilări rasiale este falsă şi nefondată”, a răspuns un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne britanic.

Dacă cineva soseşte la graniţele noastre, încercând să lucreze aici fără a avea acest drept, publicul aşteaptă ca noi să nu le permitem să intre, indiferent de naţionalitate. Aceste reguli sunt aplicate echitabil şi numai pe baza circumstanţelor individuale”, explică acesta.

Citeşte şi Aproape un milion de români au cerut statut de rezident în Marea Britanie. Cristina Prună: „Cifra este una alarmantă din punct de vedere economic”

Procentul mare al românilor opriţi la intrarea în Regatul Unit – nu sunt încă disponibile datele privind sosirile în aeroporturi – mai poate fi explicat prin necunoaşterea regulilor aplicabile după intrarea în vigoare a Brexitului.

Până pe 30 iunie, când a expirat termenul pentru solicitarea rezidenţei în Regatul Unit, 1,067 milioane de cetăţeni români au cerut un statut de rezident permanent (‘settled status’) sau de rezident temporar (‘pre-settled status’) în această ţară, românii fiind pe locul doi după polonezi, cu 1,09 milioane de cereri.

Statutul de rezident permanent poate fi obţinut de către persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puţin cinci ani. Cele care au trăit în această ţară mai puţin de cinci ani pot primit statutul de rezident temporar, ce poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.

Citeşte şi Un profesor de etnie romă din România, ales consilier local în Marea Britanie. Cum i-a convins pe laburişti să-i accepte candidatura, deşi nu întrunea condiţiile necesare

Odată cu ieşirea Regatului Unit din UE, cetăţenii europeni care doresc să lucreze în această ţară trebuie să solicite o viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte. Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1, are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office şi salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline).

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
De sâmbătă, 1 martie, de la ora 8, patru zodii redescoperă fericirea. Se întâmplă lucruri fabuloase în viețile lor
Capital.ro
Lovitură pentru românii cu mașini mai vechi de 10 ani. Vor plăti chiar și peste 9.000 de lei
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
O semnătură care devine obligatorie în România. Legea intră în vigoare la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
De luni, elevii din Republica Moldova intră în vacanța de primăvară! Când vor reveni copiii la ore
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Francis Ford Coppola, încântat de premiul Razzie pentru Cel mai prost regizor
MediaFlux
Recalcularea pensiilor 2025. Peste 1 milion de români vor primi mai mulți bani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!