În perioada sărbătorii Floriilor ortodoxe, poliţiştii şi jandarmii au avut aproximativ 15.000 de misiuni de asigurare a ordinii publice sau de răspuns la solicitările primite prin numărul unic de urgenţă 112, în urma cărora au fost constatate aproape o sută de infracţiuni şi au fost aplicate peste 22.000 de amenzi în valoare totală de peste 5,7 milioane de lei.
De asemenea, 850 de şoferi au rămas fără permisul de conducere, majoritatea pentru depăşirea limitei legale de viteză, arată Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă transmis luni.
Punctele de trecere a frontierei au fost tranzitate de peste 90.000 de vehicule şi peste 340.000 de persoane, nefiind înregistrate aglomerări.
Pompierii au intervenit în aproape 3.200 de situaţii de urgenţă, în special pentru acordarea de ajutor medical persoanelor aflate în situaţii critice.
Totodată, 26 de persoane aflate în stare gravă au fost transportate la uniţă medicale cu elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.
Acţiunile poliţiştilor şi jandarmilor vor continua şi în perioada premergătoare sărbătorii Paştelui ortodox.