Petenţi din UE au reclamat deficienţe ale ANAF privind lucrul cu publicul, în 2011

Petenţi din Uniunea Europeană au reclamat anul trecut că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) din România nu are o structură de lucru cu publicul capabilă să ofere asistenţă privind proceduri şi documente necesare.
Romania TV
22 feb. 2012, 19:39
Petenţi din UE au reclamat deficienţe ale ANAF privind lucrul cu publicul, în 2011

Potrivit Raportului de activitate al Solvit pe anul 2011, publicat miercuri de Ministerul Afacerilor Europene, petenţii au reclamat reţelei europene în cazul ANAF „lipsa unei structuri de lucru cu publicul care să poată oferi asistenţă cu privire la procedura şi documente necesare”, scrie Agerpres.

De asemenea, petenţii au reclamat în cazul ANAF şi nerespectarea prevederilor Directivei 79/1072/CEE în sensul depăşirii constante a termenului de emitere a deciziei de rambursare a TVA şi de rambursare efectivă în cazul contribuabililor externi, termen prevăzut de directiva menţionată – şase luni de la depunerea completă a documentaţiei necesare.

Totodată, la casele judeţene de pensii şi asigurări sociale din România, petenţii au reclamat întârzieri nejustificate în comunicarea cu autorităţile altor state membre ale UE, în vederea stabilirii pensiei comunitare şi în eliberarea deciziilor de pensie naţională.

Şi Ministerul Sănătăţii a fost reclamat la Solvit, în anul 2011, una dintre criticile aduse fiind depăşirea frecventă a termenului de 30 de zile lucrătoare pentru eliberarea certificatului sau a documentului care atestă evaluarea formării de către autoritatea competentă.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a fost reclamată de petenţi pentru „lipsa adoptării Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea staţiilor de distribuţie gaz petrolier lichefiat la autovehicule, în aplicarea Codului Tehnic GPL”.

„Lipsa normelor tehnice nu permite instalarea şi utilizarea anumitor instalaţii de distribuţie GPL, inclusiv a unor instalaţii certificate CE în alte state membre”, au reclamat petenţii, potrivit raportului Solvit pe anul 2011.

În anul 2011, Solvit a primit reclamaţii de la petenţi şi faţă de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) din România.

Petenţii au reclamat că ANCOM le restricţiona furnizorilor de servicii de comunicaţii din alte state membre accesul pe piaţa românească.

Solvit este o reţea de soluţionare a problemelor, în cadrul căreia statele membre ale Uniunii Europene conlucrează pentru a soluţiona problemele survenite din cauza aplicării necorespunzătoare a legislaţiei privind piaţa internă de către autorităţile publice, fără utilizarea procedurilor juridice.

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Amendă de peste 4.000 de lei pentru românii care transportă în mașină animalele de companie și nu respectă aceste reguli. Ce prevede Codul Rutier 2025
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ce urmează după zilele de ger. Primăvara, ceva mai aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Alianța Sahra Wagenknecht nu reușește să intre în Bundestag. Acuzațiile de nereguli cresc tensiunile post-alegeri
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!