Petre Daea anunţă despăgubiri de secetă de 1.500 de lei la hectar! Fermierii cer şi ei subvenţii pentru secetă

Reprezentanţii AFF propun, de asemenea, ca şi fermierii din sectorul zootehnic să poată beneficia de despăgubiri de secetă, alături de colegii din sectorul vegetal.
Filip Stan
11 oct. 2022, 12:57
Petre Daea anunţă despăgubiri de secetă de 1.500 de lei la hectar! Fermierii cer şi ei subvenţii pentru secetă

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anuțat pentru AGROINTEL.RO că a inițiat, după vizita președintelui PSD Marcel Ciolacu la Ministerul Agriculturii, un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se vor acorda despăgubiri de secetă.

Compensațiile pentru fermierii care au suferit pierderi din cauza lipsei precipitațiilor se vor acorda, conform actului normativ elaborat la nivelul MADR, la un cuantum de 1.500 de lei pe hectar pentru suprafețele calamitate 100%.

”Aveam în pregătire de mai bine de o lună această decizie de acordare a despăgubirilor, dar acum, cu ocazia vizitei președintelui Ciolacu la minister, am decis împreună că este momentul oportun, mai ales că avem situația completă a suprafețelor calamitate pentru culturile de toamnă”, a declarat Petre Daea, ministru al Agriculturii.

Petre Daea, vestea toamnei pentru români. Banii intră pe card de pe 16 octombrie

Șeful de la MADR ne-a precizat că, în cazul procentelor intermediare de calamitare, sumele vor fi reduse proporțional. Astfel, dacă gradul de calamitare al unei culturi este de 60%, cuantumul despăgubirii la hectar se ridică la 900 de lei. Plata de 1.500 de lei pe hectar se va acorda doar pentru culturile cu grad de calamitare de 100%, conform proceselor verbale încheiate de comisiile de specialitate.

Menționăm că, potrivit datelor comunicate astăzi, luni – 10 octombrie, de MADR, suprafața totală afectată de secetă este de 816.966 de hectare la nivelul a 38 de județe. Principalele culturi de toamnă afectate – și cele care vor beneficia și de despăgubiri sunt:

• grâu, triticale: 188.981 ha
• orz, orzoaică, ovăz, secară 30.036 ha
• rapiță: 26.805 ha

Referitor la culturile de primăvară, ministrul Petre Daea a declarat că o decizie va fi luată după data de 15 noiembrie, dată la care speră că toate procesele verbale de constatare vor fi încheiate.

Până astăzi, conform datelor colectate din județe, principalele culturi de primăvară afectate se prezintă astfel:

• porumb 330.588 ha
• floarea soarelui: 160.862 ha
• soia 30.456 ha
• plante furajere 26.759 ha.

Petre Daea a găsit soluţia la secetă: Vom pune pe canalele de irigaţii panouri fotovoltaice plutitoare

Asociaţia Forţa Fermierilor: Salutăm acordarea despăgubirilor de secetă pentru grâu, orz şi rapiţă. Aşteptăm aceeaşi decizie şi pentru porumb, floarea-soarelui, dar şi pentru păşuni!

Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF) salută, marţi, decizia ministrului Agriculturii, Petre Daea, de a demara construcţia legislativă care să permită acordarea despăgubirilor de secetă, pentru culturile afectate în acest an.

Forţa Fermierilor a transmis, marţi, într-un comunicat de presă, că anul 2022 a fost ”extrem de dificil pentru toţi fermierii români, indiferent de sector (vegetal sau zootehnie), de mărimea fermei sau de regiune”.

”Facem un apel către decidenţii guvernamentali din coaliţia politică majoritară să grăbească adoptarea ordonanţei de urgenţă anunţată de ministrul Daea şi care acordă despăgubiri pentru culturile de toamnă, unde procesul de evaluare a pagubelor la nivel naţional s-a încheiat. Mai facem un apel către decidenţii şi funcţionarii publici de la nivel central şi local să finalizeze, în cel mai scurt timp, evaluarea suprafeţelor calamitate şi pentru culturile de primăvară, unde situaţia este mult mai dramatică. Este nevoie să avem acest bilanţ în momentul în care se va discuta noua rectificare bugetară, pentru ca despăgubirile pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui să poată fi acordate. Este esenţial pentru majoritatea fermierilor noştri”, a transmis Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Reprezentanţii AFF propun, de asemenea, ca şi fermierii din sectorul zootehnic să poată beneficia de despăgubiri de secetă, alături de colegii din sectorul vegetal, pentru păşunile şi fâneţele afectate în acest an.

”Sectorul de creştere a animalelor este într-o criză severă, generată de scumpirea furajelor şi de creşterea generală a cheltuielilor de producţie, costuri care nu pot fi acoperite de preţurile primite de aceştia, în acest moment, pentru marfa vândută”, au mai transmis fermierii.
Asociaţia Forţa Fermierilor este o organizaţie profesională legal constituită şi care reprezintă interesele tuturor categoriilor de producători agroalimentari din România, indiferent de mărime, sector sau regiune. AFF se luptă pentru drepturile şi interesele legitime a 20.000 de membri înscrişi direct sau care fac parte din organizaţii afiliate la Asociaţia Forţa Fermierilor.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
SUA și România au bătut palma. Ce prevede acordul secret
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Anunț pentru toți șoferii de la RAR. Informații despre siguranța mașinii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți