IOANA PETRESCU explică: Nu i-am arătat studiile despre CAS lui Băsescu pentru că nu sunt PUBLICE

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, afirmă că nu i-a dat lui Traian Băsescu studiile privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru că nu sunt publice. În schimb, ea a spus că aceste studii au fost trimise în urmă cu o lună Fondului Monetar International (FMI).
Filip Stan
16 iul. 2014, 20:58
IOANA PETRESCU explică: Nu i-am arătat studiile despre CAS lui Băsescu pentru că nu sunt PUBLICE

De asemenea, Ioana Petrescu a mai spus că nu putea răspunde în cinci minute în privinţa MTO.

Ministrul Finanţelor a admis, potrivit Agerpres, că ar putea fi nevoie de alte măsuri compensatorii pentru a se încadra în ţinta de deficit pentru anul viitor, dar susţine că „acel deficit” este calculat pe un potenţial, iar datele nu sunt încă disponibile. În plus, Ioana Petrescu a mai afirmat că nu a fost deranjată de întrebările privind studiile sale.

Preşedintele Traian Băsescu a întrebat-o, luni, în consultările de la Cotroceni, pe Ioana Petrescu unde a terminat studiile, precizând că se aştepta de la aceasta la argumente gen Roubini, un economist care a terminat Harvardul, la fel ca şi ea. Şi, în ciuda acestui fapt, Ioana Petrescu nu ar fi în stare să arate care ar fi fost sursele prin care ar fi fost acoperită scăderea contribuţiilor sociale.

Ioana Petrescu: Nu mă şifonez aşa uşor. Dar m-am şifonat când s-a spus că am vrut să măresc taxele

Mai mult, Traian Băsescu i-a mai spus ministrului Finanţelor că argumentele acesteia în favoarea reducerii CAS sunt cele pe care le aduce orice parlamentar care nu ştie despre ce este vorba.

În discuţia de la Cotroceni, şeful statului le-a reproşat premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor că nu au prevăzute surse din care să acopere „gaura” produsă de reducerea CAS cu 5% şi a spus că noul Cod Fiscal ar include taxe suplimentare.

La afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia România mai are de acoperit şi MTO (Medium Term Objective – Obiectiv bugetar pe termen mediu, n.red.), premierul Ponta a întrebat mai întâi „Poftiţi ?”, iar după ce preşedintele Băsescu a reluat că mai există şi MTO-ul, care mai înseamnă vreo 6 miliarde, 5, 6 miliarde, Ponta a răspuns: „O să lucrăm la toate”.

IOANA PETRESCU, prima declaraţie după confruntarea cu Traian Băsescu de la Cotroceni

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cât detergent pudră se pune la o singură spălare, de fapt. Greșeala pe care multe gospodine o fac
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai