Petrescu: Observaţiile din punctul de vedere favorabil al Guvernului la legea salarizării vizează ajustări de fineţe

Guvernul are un punct de vedere favorabil, cu observații, asupra proiectului legii salarizării unitare, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu, precizând că observațiile vizează inclusiv "ajustări de finețe" în textul actului normativ.
Filip Stan
05 mai 2017, 17:12
Petrescu: Observaţiile din punctul de vedere favorabil al Guvernului la legea salarizării vizează ajustări de fineţe

A fost adoptat, astăzi, un memorandum care statuează un punct de vedere favorabil, cu observații, al Guvenului asupra proiectului respectiv de lege. (…) Sunt mai multe ministere care au depus observații. Ele (…), prin acest aviz favorabil, cu observații, sunt preluate și transmise către Parlament„, a declarat Alina Petrescu, la Palatul Victoria.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a dat ca exemplu ministerele Muncii, Dezvoltării, Justiției și Agriculturii, care au făcut observații pe marginea acestui proiect de lege.

Întrebată de ce a făcut ministrul Muncii observații, având în vedere că acest proiect de lege a fost realizat de acest minister, Alina Petrescu a precizat: „E vorba inclusiv de niște ajustări de finețe, de niște formulări modificate în corpul și în textul legii„.

Și în privința observațiilor Ministerului Finanțelor pe marginea acestui proiect de act normativ, purtătorul de cuvânt al Guvernului a dat același răspuns. „Toate aceste observații vor fi trimise către Parlament„, a adăugat Petrescu.

La începutul ședinței de Guvern, premierul Sorin Grindeanu a anunțat că Executivul va da un punct de vedere pozitiv cu observații la proiectul legii salarizării unitare.

Un punct important pe ordinea de zi, astăzi, este cel legat de memorandumul cu privire la legea salarizării unitare, și anume punctul de vedere al Guvernului. Este extrem de important pentru noi (…) să dăm astăzi acest punct de vedere la solicitarea Senatului, astfel încât să intrăm în calendarul normal de aprobare, până la sfârșitul sesiunii parlamentare, a acestei legi. E o măsură pe care noi o avem prinsă în programul de guvernare. Punctul de vedere al nostru (…) este un punct de vedere pozitiv, cu observații„, a spus Grindeanu.

Citeşte şi Guvernul urmează să dea un punct de vedere la proiectul legii salarizării, pentru că acesta apare ca iniţiativă parlamentară

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
O monedă extrem de valoroasă, în România. Ce valoare are
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Au apărut înregistrările. Decizia luată la Parchetul General
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Comisarii ANPC oferă sfaturi pentru achiziționarea produselor de post: Ce trebuie să știți
MediaFlux
Alegeri prezidențiale 2025! Începe depunerea candidaturilor. Luptă acerbă pentru funcția de președinte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă