Petrescu: Reducerea CAS cu cinci procentuale va fi discutată în iunie cu FMI, BM şi CE

Reducerea contribuţiilor sociale cu cinci puncte procentuale va fi printre primele lucruri pe care autorităţile le vor discuta cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene la începutul lunii iunie, a declarat joi ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, transmite Agerpres.
Romania TV
15 mai 2014, 10:23
Petrescu: Reducerea CAS cu cinci procentuale va fi discutată în iunie cu FMI, BM şi CE

Ea a făcut aceste afirmaţii în cadrul conferinţei ‘Zilele Informării Europene’, organizată de Departamentul pentru IMM şi Comisia Europeană.

‘Creşterea PIB de 3,8% în primul trimestru este un semnal foarte bun, care arată că politicile pe care le-am luat până acum au fost foarte bune, prin urmare sper să continuăm această creştere economică şi să luăm măsuri care să promoveze mediul de afaceri. Vă menţionez două care sunt pe lista noastră. Una este reducerea CAS cu cinci puncte procentuale. Va fi printre primele lucruri pe care le vom discuta cu FMI, cu Banca Mondială şi Comisia Europeană când vor sosi la începutul lunii iunie. Un alt lucru cerut de mediul de afaceri este rescrierea Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală. Ne aşteptăm să intre în dezbatere publică în această vară pentru ca în septembrie să înceapă dezbaterile în Parlament şi să intre în vigoare la începutul anului viitor’, a subliniat Ioana Petrescu.

În România, cota cumulată de CAS plătită de angajator este de 45%, iar colectarea se situează undeva la 32%, din cauza muncii la negru şi diverselor scutiri de CAS pentru anumite categorii de persoane.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Care sunt cele mai fiabile SUV-uri în 2025. Top 5 mașini mari care merită cumpărate
Capital.ro
E ilegal să semnezi documentul. Restricție pentru români. ANAF a început controlul
Playtech.ro
Cum obții cartea mașinii în 2025 în România. Acte necesare pentru obținerea Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV)
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Zodia care trebuie să depună efort ca să rămână pe linia de plutire. Sunt puse la încercare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă impusă celor care plătesc cu cardul. Avertisment pentru cei care au renunțat la banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
500 de lei pentru elevi. Banii au început să fie virați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți