Petrom a majorat din nou preţurile la carburanţi, la mai puţin de o săptămână de la precedenta majorare de preţ şi la câteva zile după ce compania a primit amenda din partea Consiliului Concurenţei.
Petrom nu anunţă modificările de preţ şi nici preţurile medii, ci doar preţurile din fiecare staţie. Astfel, la staţia din Şoseaua Pipera nr 23, benzinele costau astăzi 5,63 şi, respectiv, 6 lei pe litru, cu 7 bani mai mult decât preţul de după ultima scumpire. La motorine, preţurile sunt de 5,96 şi 5,78 lei pe litru, cu un ban mai mult decât preţurile vechi, potrivit money.ro.
Majorarea de 7 şi, respectiv, un ban este valabilă doar la staţia în cauză. În medie, majorarea la benzină este de 9 bani faţă de preţul de referinţă.
Aceasta este a treia majorare de preţ la carburanţi operată de Petrom în acest an şi survine după ce Consiliul Concurenţei a amendat toate companiile petroliere cu suma record de 205 milioane de euro pentru că, în 2008, s-ar fi înţeles să scoată de comun acord un sortiment de benzină de pe piaţă. Petrom a primit cea mai mare amendă.