Petrom anunţă noi descoperiri de petrol într-o zonă de mică adâncime din Marea Neagră

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră românească, anunţă forarea cu succes a unei sonde de explorare într-un perimetru de mică adâncime din Marea Neagră, unde testele indică o producţie de 1.500-2.000 de barili de ţiţei pe zi.
Ionela Marcu
16 iul. 2014, 09:04
Petrom anunţă noi descoperiri de petrol într-o zonă de mică adâncime din Marea Neagră

Sonda de explorare Marina 1 a fost forată la circa 60 de kilometri de ţărm, în Perimetrul XVIII Istria, la o adâncime de aproximativ 2.150 de metri sub fundul mării, informează Agerpres. În zona respectivă, adâncimea apei este de circa 50 de metri.

Primele estimări rezultate din testele de producţie indică o producţie potenţiala pe sondă de 1.500 – 2.000 de barili echivalent petrol (bep)/zi. Costurile pentru forajul sondei de explorare s-au ridicat la circa 19 milioane euro. După finalizarea testelor, sonda de explorare Marina 1 va fi cimentată şi abandonată.

Citeşte şi Ameninţarea INVIZIBILĂ din Marea Neagră: Super-arma testată de Rusia

În următoarele luni, OMV Petrom va evalua rezultatele obţinute cu ajutorul sondei Marina 1 în vederea dezvoltării şi punerii în producţie a zăcământului, în cazul în care se constată viabilitatea comercială a acestuia.

Pentru exploatarea zăcământului va fi necesară dezvoltarea infrastructurii aferente, inclusiv forajul sondelor de producţie.

Producţia din descoperirea Marina – dacă aceasta va fi declarată comercială – ar putea începe în următorii 3 – 4 ani.

De asemenea, reprezentanţii OMV Petrom spun că investiţiile necesare dezvoltării zăcământului sunt estimate la peste 100 milioane euro.

Citeşte şi Număr record de nave NATO în Marea Neagră pentru ultimele decenii, susţine Moscova

„Marea Neagră este o zonă foarte importantă pentru OMV Petrom, o zonă în care există în continuare potenţial pentru noi descoperiri. În prezent, producţia din zona de mică adâncime a Mării Negre reprezintă circa 18% din producţia totală de hidrocarburi a companiei în România. Avem o istorie de peste 40 de ani în explorarea şi exploatarea hidrocarburilor din zona de mică adâncime a Mării Negre şi vom continua să investim în dezvoltarea segmentului offshore”, a declarat Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil de Explorare şi Producţie.

Petrom subliniază faptul că acest comunicat de presă conţine afirmaţii anticipative. „Afirmaţiile anticipative pot fi identificate prin cuvinte ca „anticipează”, „intenţionează”, „planifică”, „caută”, „crede”,”estimează”, „aşteaptă”, „potenţială” şi orice referinţe similare la perioade viitoare. În timp ce afirmaţiile anticipative sunt bazate pe estimări sau analize făcute de către noi şi pe care le considerăm rezonabile având în vedere circumstanţele, măsură în care rezultatele efective şi evoluţiile vor atinge aşteptările şi predicţiile noastre depinde de un număr de riscuri şi incertitudini care pot determina că rezultatele efective, performanţe şi situaţia financiară să difere substanţial de aşteptările noastre. Orice afirmaţie anticipativă din acest comunicat de presă este valabilă numai pentru dată la care este făcută. Factori sau evenimente care pot determina ca rezultatele efective să fie diferite pot apărea şi nu este posibil să anticipăm toţi aceşti factori sau evenimente. Nu ne asumăm obligaţia de a face publică orice actualizare a afirmaţiilor anticipative că urmare a unei informaţii noi, evoluţii viitoare sau altui eveniment, cu excepţia situaţiei în care o astfel de actualizare este cerută de lege”, susţine OMV Petrom.

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987.

OMV Petrom are în exploatare cinci zăcăminte: Pescaru, Lebăda Est, Lebăda Vest, Sinoe şi Delta. Acestea au o producţie cumulată de circa 31.000 de bep/zi.

Totodată, OMV Petrom colaborează cu americanii de la ExxonMobil pentru explorarea perimetrului de mare adâncime Neptun, unde o primă sondă a identificat un potenţial zăcământ de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi, iar producţia este estimată să demareze în 2019 – 2020.

Săptămâna trecută, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a precizat într-un comunicat de presă că în următoarea perioadă am putea asista la noi descoperiri de petrol şi gaze.

„Sutele de milioane de euro investite în ultimul timp ar putea genera în următoarele zile, săptămâni sau luni noi descoperiri de ţiţei sau gaze naturale”, a declarat el, joia trecută, citat într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Lacul din România care îi sperie pe localnici și turiști. Mulți spun că se întâmplă lucruri stranii aici
Capital.ro
Reguli la bloc 2025. Proprietarii de apartamente trebuie să plătească. Asociația de proprietari te obligă
Playtech.ro
Ce sărbătorim de Rusalii, de fapt? Ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Scenariile pentru noul guvern și impactul lor în partidele care l-ar forma. Analist: „Un tehnocrat ar depinde foarte mult de negocieri”
wowbiz.ro
„Distrus, sunt un tată neputincios, scoală-te...” Ionel Ganea, zdrobit de durere . Și-a pierdut fiul de doi ani la o lună după accidentul pe care l-a provocat
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Scandal internațional. Acuzații rușinoase șla adresa lui George Simion
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
Cum a intrat Robert Lupu în complexul în care locuia Teodora Marcu? Ancheta scoate la iveală detalii neașteptate
Cancan.ro
Concurenta de la Insula Iubirii, bătută cu pietre de un notar, în seara în care Teodora a fost ucisă! A lovit-o direct în piept! Atac de panică, Poliție și SMURD
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se introduce o nouă taxă de deces. Cine trebuie să o plătească
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
Modificări la examenul auto. Revine poligonul, iar cursanţii ar putea învăţa şi condusul defensiv
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
10 structuri de salvare națională – e timpul să ne organizăm singuri