Pfizer a început testarea vaccinului pe copii. Când va fi administrat

Compania Pfizer a început studiile clinice ale vaccinului COVID pentru copii cu vârstă sub 11 ani și speră că va fi disponibil la începutul anului 2022.
Alina Costache
26 mart. 2021, 08:35
Pfizer a început testarea vaccinului pe copii. Când va fi administrat

Pfizer a început testarea vaccinului pe copii. Reprezentanții companiei au anunțat că primele doze de vaccin Pfizer au fost administrate copiilor pentru a observa tolerența și imunitatea. ”Am administrat primele doze la copii pentru a evalua siguranţa, modul în care este tolerată şi imunogenitatea vaccinului, pentru a preveni Covid-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 11 ani,” a declarat compania americană, potrivit Le Figaro.

Imunogenitatea este capacitatea de a declanşa un răspuns imun. Trei puncte diferite vor fi cercetate mai întâi, conform detaliilor studiilor clinice publicate online. „Sperăm că vaccinul poate fi pus la dispoziţia acestor copii mai mici până la începutul anului 2022. Suntem mândri că putem începe acest studiu atât de necesar pentru copii şi familii care aşteaptă cu nerăbdare o opţiune pentru a se vaccina” a mai precizat Pfizer.

Citește și: Cum completăm declarația pe propria răspundere, după noile restricții. DESCARCĂ MODEL

În prezent, vaccinul Pfizer este administrat persoanelor cu vârsta de peste 16 ani, în țările în care este autorizat. De asemenea, este în curs de studiu pe mai mult de 2.200 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, cercetări ale căror rezultate Pfizer speră să le facă publice „în curând.”

Pfizer a început testarea vaccinului pe copii. De asemenea, și compania americană Moderna a anunțat că a început studiile pe mii de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 11 ani.

Imunitatea la COVID ar putea dura zeci de ani pentru persoanele care au fost infectate

Durata imunității la coronavirus după infectare poate varia foarte mult de la persoană la persoană, potrivit datelor unui studiu. Astfel, în anumite cazuri, imunitatea ar putea dura chiar şi zeci de ani. Imunitatea la COVID ar putea dura zeci de ani pentru persoanele care au fost infectate. Oamenii de ştiinţă spun că unii indivizi care aveau anticorpi neutralizanți împotriva COVID-19 au experimentat scăderea nivelului acestor anticorpi după doar câteva zile sau chiar câteva săptămâni.

Mai mult  de o treime dintre participanți nu au avut modificări ale nivelurilor de anticorpi după cel puțin șase luni și unii chiar au observat o creștere a nivelului de anticorpi, sugerând că imunitatea lor ar putea dura zeci de ani. Cel puțin 10% nu au avut niciodată niveluri detectabile de anticorpi. Echipa de cercetători de la Duke-NUS Medical School din Singapore, spune că descoperirile dovedesc că unii pacienți infectați anterior au un risc mai mare decât alții de reinfectare.

Citește și: ROVACCINARE. Noi reguli privind programarea în etapa a III-a
 

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Plaja superbă de lângă Capitală: nisip fin, apă limpede și pădure deasă la doar 70 de kilometri de București
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Decizie majoră în CSAT. Cum va fi afectată România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Donald Trump vrea să fie următorul Papă: „Asta ar fi alegerea mea numărul 1!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri