Piaţa auto din România, în creştere cu aproape 24%, în primele şapte luni

Vânzările totale de autovehicule noi au crescut, în primele şapte luni ale anului, cu 23,8%, până la 105.686 unităţi, comparativ cu intervalul de referinţă din 2017, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), publicate marţi.
Filip Stan
21 aug. 2018, 14:11
Piaţa auto din România, în creştere cu aproape 24%, în primele şapte luni

Persoanele juridice sunt cele care susţin vânzările auto în România (63% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele 7 luni), însă şi achiziţiile realizate de către persoanele fizice au crescut cu 32% în comparaţie cu intervalul ianuarie – iulie 2017, până la 33.013 de unităţi.

În ceea ce priveşte categoria autoturismelor rulate, în perioada de referinţă, numărul acestora a ajuns la 274.195 unităţi, în scădere cu 6,9% faţă de perioada similară din 2017.

La nivelul vânzărilor de maşini noi (autoturisme şi autovehicule comerciale), statistica APIA arată că, în primele şapte luni din 2018, pe primul loc s-a clasat Dacia, cu 30.327 unităţi, urmată de către Volkswagen (10.338 unităţi), Skoda (8.098), Ford (7.972) şi Renault (7.866).

Pe segmentul autoturismelor, topul este condus tot de Dacia, cu 28.494 unităţi (31,8% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 31,6% faţă de primele şapte luni din 2017), urmată de Volkswagen cu 9.349 unităţi (10,4% cotă de piaţă), Skoda – cu 8.098 unităţi (9,1% din total piaţă), Renault – cu 6.716 unităţi (7,5% din total piaţă) şi Ford (5.473 unităţi şi 6,1% cotă de piaţă).

În clasamentul pe modele, cu cele 11.358 unităţi vândute, Dacia Logan continuă să fie cel mai bine vândut în aceste prime şapte luni din 2018, acesta fiind urmat de Dacia Duster, cu 7.430 unităţi, Dacia Sandero (5.864), Renault Clio (3.225) şi Skoda Octavia (3.125).

Potrivit Agerpres, în funcţie de tipul de combustibil, ponderea autoturismelor cu motoare pe benzină continuă să crească, ajungând să deţină, la finele lunii iulie din acest an, un procent de 59,4% din total, semnificativ mai mare (8,6 pp) faţă de ponderea pe care o aveau în aceeaşi perioadă a lui 2017, de 50,8%.

În ceea ce priveşte autoturismele ‘verzi'(electrice şi hibride), interesul pentru acestea continuă să rămână unul ridicat în acest an, mai ales pe fondul stimulentelor acordate prin Programul ‘Rabla Plus’. Ca urmare, după primele 7 luni din 2018, acestea ajung să deţină o pondere de 2,5% din total piaţă, superioară celei de anul trecut, când aceasta era de doar 1,8%. Chiar dacă volumele sunt încă foarte mici, evoluţia este una extrem de încurajatoare, creşterea înregistrată în acest an fiind de 225,5% pe segmentul celor electrice (485 unităţi, în primele 7 luni din 2018, faţă de doar 149 în 2017), respectiv +54,5% la cele hibride (1.754 unităţi în 2018, faţă de 1.135 unităţi în 2017).

Datele APIA relevă, totodată, că, în funcţie de culoarea preferată, alb şi gri domină în continuare cererea, acestea înregistrând o pondere de 27,8%, respectiv 23,9% din totalul preferinţelor. Urmează culorile albastru, cu o cotă 17,2%, şi negru cu 9,8%.

Raportat la ţara de provenienţă a autoturismelor, 31% din total este produs în România, 20% în Germania, 10,9% sunt din Cehia, 7,6% din Turcia şi 7,5% din Spania.

În acest context, vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au înregistrat, în anul 2018, o creştere semnificativă, de 37% comparativ cu anul 2017, în timp ce vânzările de autoturisme din import au consemnat un salt mai redus, de 22,1%. 

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Zodiile care își vor schimba complet viața până la finalul anului. Bani din moșteniri, bogății cum n-au mai văzut și fericire mare pentru 5 nativi
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Amendă 3.000 lei pentru șoferi. Înmatricularea vehiculului, suspendată automat
Playtech.ro
DOAMNE cât e de frumoasă! Imagini de senzație cu noua iubită a lui Alex Bodi, te hipnotizează
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Nepotul lui Trump, dezvăluiri despre rasismul „unchiului Donald”: „Negri! Uite la ce au făcut negrii”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Secretul înmormântării lui Ceaușescu. S-a aflat după 35 de ani
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
George Restivan a divulgat adevăratul motiv pentru care s-a despărțit de Adriana Bahmuțeanu 😲 Voia să-și salveze fiul!
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cât costă mâncarea la “împinge tava” în stațiunea Mamaia: „Prețuri ca în Elveția”. Turistul dezamăgit a postat totul pe internet
Capital.ro
Vor primi bani mai mulți. Anunțul așteptat de proprietarii de apartamente din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Ciolacu: Retragerea lui Joe Biden nu va influența România
MediaFlux
Când VINE PENSIA pe luna august. Este ultima lună înainte de recalculare
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!