Pictorul Daniel Relenschi, prima expoziţie în Bucureşti. „Am fost aici, sunt aici”, în Galeria Creart

Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București organizează cu sprijinul Primăriei Capitalei, în perioada 8 – 30 septembrie 2017, între orele 10:00 – 18:00, în Galeria creart, expoziția „Am fost aici, sunt aici”. Expoziția cuprinde lucrări de grafică în creion, acuarelă și tuș, reprezentând clădiri și peisaje urbane din Bucureștiul de dinainte de comunism, dar și după căderea acestuia. Lucrările sunt semnate de Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România.
Roxana Gagiu
04 sept. 2017, 19:07
Pictorul Daniel Relenschi, prima expoziţie în Bucureşti.

Născut și crescut într-o familie de artiști, Daniel Relenschi este primul pictor 3D din România. Urmând pașii mamei sale, a descoperit pasiunea pentru pictură de când avea 3 ani.

Încă din perioada liceului, studiind design-ul vestimentar, a început să lucreze ca designer de manufactură în Botoșani, orașul său natal. Acesta a fost doar începutul unui drum plin de colaborări cu designeri celebri din România.

Pe lângă activitatea de designer, picturile sale sunt apreciate la nivel internațional, fiind expuse nu numai în România, dar și în Germania, spre exemplu, la Castelul Neuburg an der Kammel.

VEZI AICI CAPODOPERELE SEMNATE DE DANIEL RELENSCHI, PRIMUL PICTOR 3d DIN ROMÂNIA

După ce a realizat în 2011 o pictură 3D pe asfalt, Daniel a devenit primul pictor 3D din România, utilizând tehnica unui singur punct de percepție, tehnică pe care a adus-o ulterior și pe pânză și sticlă.

Vernisajul expoziției are loc Joi 07 septembrie 2017, ora 18:00 în cadrul Galeriei Creart, Piața Alexandru Lahovari nr. 7, București. Expozita poate fi văzută până pe 30 Septembrie pe simezele galeriei iar intrarea este liberă.

Vezi si: Pictură 3D, în trei planuri. Daniel Relenschi: Picturile mele sunt ca şi nişte copii

”Este dureros să vezi cum sub ochii tăi se distruge ceva ce era cândva atat de frumos, dar, totodată, atât de satisfăcător să vezi că nu totul se ruinează ci este prezervat. Tendința actuală este de minimizare, de conceptual și de lipsă de maestrie, de invadare a noului, menit să șteargă ce era măiestuos cândva, asta pentru a lăsa o amprentă a vremurilor pe care le traim. Fără trecut nu putem avea repere, deci nici un viitor susținut, de aceea am fi pierduți să ne gândim doar la ceea ce suntem acum, fără să aruncăm un ochi și către ce sau cine ne-a adus până aici. Din cauza preocupărilor zilnice uităm să ridicăm ochii și să admirăm. Expoziția „Am fost aici, sunt aici” aduce, atât cât a permis timpul și spațiul, lucrări ce ne poartă în timpuri apuse, dar și în unele transpuse, reinventate”, spune pictorul Daniel Relenschi.

Citeşte şi: Povestea sfâşietoare a primului pictor 3D. Daniel Relenschi, diagnosticat cu cancer: Am trăit o viaţă plină până acum

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Sondajul care dă fiori. Cine e pe primul loc în cursa pentru prezidențiale
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ilie Bolojan felicită câștigătorii alegerilor din Germania și subliniază importanța cooperării bilaterale
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!