Cercetătorul-şef Zhenan Bao, profesor în inginerie chimică, şi echipa lui au inventat materialul sintetic din plastic, care constă într-un lanţ lung de molecule unite prin legături de hidrogen relativ slabe. Acest lucru înseamnă că moleculele se rup cu uşurinţă. Apoi au fost amestecate şi particulele minuscule de nichel pentru a da materialului conductivitate şi putere, scrie businessinsider.com.
Într-un comunicat de presă, cercetătorul Chao Wang a explicat cum funcţionează materialul care se vindecă singur. Moleculele se rup cu uşurinţă, însă atunci când se reconectează, legăturile se reorganizează și restabilesc structura materialului, ca şi cum nu ar fi fost deteriorat.
Pentru a demonstra felul în care se vindecă această „piele” artificială, cercetătorii au tăiat materialul pe jumătate cu un bisturiu, iar apoi au presat împreună cele două piese. Materialul a revenit la aproape 100% din forţa sa originală în termen de 30 de minute. Acest lucru a fost valabil chiar şi după 50 de tăieturi.
Cercetătorii speră ca acest material sintetic să poată fi folosit în protetică sau pentru a înfăşura dispozitivele electronice.