Pierderile Oltchim s-au dublat anul trecut, iar vânzările au scăzut la jumătate

Pierderile Oltchim (OLT), companie aflată în insolvenţă, s-au dublat anul trecut şi au ajuns la 403,3 milioane lei (90,5 milioane euro), iar vânzările s-au înjumătăţit, la 760,6 milioane lei (170,7 milioane euro), potrivit rezultatelor financiare preliminate transmise, miercuri, Bursei.
Romania TV
20 mart. 2013, 11:49
Pierderile Oltchim s-au dublat anul trecut, iar vânzările au scăzut la jumătate

În exerciţiul financiar anterior, combinatul chimic a consemnat pierderi de 198,3 milioane lei şi vânzări de 1,528 miliarde lei.

În condiţiile în care activitatea a fost oprită în luna august a anului trecut, Oltchim a înregistrat în 2012 pierderi din exploatare de 276,4 milioane lei (62 milioane euro), de trei ori mai mari decât cele consemnate în 2011, de 83,2 milioane lei, potrivit rezultatelor financiare preliminare şi întocmite conform standardelor internaţionale de raportare financiară.

Cheltuielile cu materiile prime şi materialele au scăzut de peste două ori, la 426,7 milioane lei (95,7 milioane euro), în timp ce costurile cu salariile au avansat cu 4%, la 154,4 milioane lei (34,6 milioane euro).

Oltchim a încheiat anul trecut cu datorii totale de 2,789 miliarde lei, în creştere cu peste 30%. Printre creditori Oltchim se numără BCR, CEC, Banca Transilvania, Electrica SA, SALROM şi CFR Marfă.

Oltchim a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie, după ce o încercare de privatizare a eşuat anul trecut pentru că Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei, nu a achitat banii pe pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat. În prezent, combinatul lucrează la o capacitate foarte redusă.

Potrivit administratorilor judiciari ai companiei din Râmnicu-Vâlcea, cauzele insolvenţei Oltchim sunt deciziile manageriale greşite, vânzările în pierdere, tranzacţiile companiei cu firme controlate de conducerea combinatului şi remunerarea non-performanţei.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, afirma la începutul lunii martie, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV, că Guvernul are mai multe oferte pentru combinatul chimic din Râmnicu-Vâlcea, de la companii din domeniu, firme româneşti şi traderi de produse şi materii prime. Ministrul susţine că Oltchim este privatizabil, deşi FMI este „foarte sceptic”.

Statul deţine prin Ministerul Economiei 54,8% din acţiunile combinatului, iar firma PCC SE, înregistrată în Germania, un pachet reprezentând 32,34% din titluri.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Rețeta de mâncare de urzici a Cristelei Georgescu. Ingredientul special pe care îl adaugă, pentru o savoare deosebită: “Puțin”
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
Playtech.ro
Când poate intra preşedintele asociației de proprietari peste tine în casă. Detaliul din lege care îi permite să dea „buzna”
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Zodiile influențate de Mercur retrograd: Aventuri neașteptate și planuri schimbate
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Mama lui Dan Petrescu a murit! Femeia de 91 de ani se afla de câteva săptămâni în comă indusă
Cancan.ro
Ciocolata care se găsea rar în România după comunism a reapărut în Mega Image. Costă doar 4,39 de lei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Șoferii sunt obligați să le îndepărteze! Amendă dacă ai asta pe mașină. Poliția te oprește imediat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Un tânăr din Vaslui și-a decapitat mama. A ucis-o fără milă pe cea care i-a dat viață, apoi a sunat la 112
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Azi e ultima zi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?