Pietrari, comuna din Vâlcea unde s-a născut Rebusul

Comuna Pietrari din Vâlcea este cunoscută de pe vremea comunismului ca locul unde se „făcea comerț privat cu var și calcar de la cariera Bistriței”. În tot județul Vâlcea, dar și în toată Oltenia, erau cunoscute căruțele pietrărenilor care mergeau cu var de vânzare în toată zona, înainte de Paște și de Crăciun, potrivit Agerpres.

Dar nu doar prin var sau izvoarele sulfuroase Pietrariul a devenit celebru. Pietrărenii sunt „urmașii lui Rebus”, spune prof. Soare. Localnicii sunt mândri de faptul că celebra revistă de cuvinte încrucișate pe care o cumpărau toți românii pe vremuri, Rebusul, își are originile în localitatea lor.

„Integramele sunt de import, la Pietrari există Rebus. De ce există Rebus, pentru că la Pietrari s-a născut Nicolae Popescu — Rebus, un prieten cu care îmi face plăcere să mă laud, nimeni altul decât creatorul jocului românesc de cuvinte încrucișate și fondatorul revistei care îi poartă numele. Pentru că așa e, porecla lui Nicolae Popescu s-a transformat în nume„, spune Ion Soare.

Nicolae Popescu Rebus s-a născut pe 22 aprile 1909, în comuna Pietrari. De profesie filolog, a urmat și doi ani de Teologie. Rebus a fost publicist, rebusist de talie națională, prozator, animator cultural-artistic.

Este întemeietorul mișcării rebusiste din România, cu performanțe de nivel european în domeniu și are meritul de a fi introdus rebusismul în școli, ca mijloc eficient de învățare prin joc. A fost redactor la revista ” Realitatea ilustrată” și la ziarele „Dimineața” și „Adevărul”. A fondat și a condus revista ‘Rebus’ (seria veche,1931-1939). După război, a revenit în județul Vâlcea și a intrat ca învățător la școala din comuna natală (din 1948 până la pensionare), unde a depus o bogată activitate pe tărâm cultural (teatru școlar, cor etc.), obținând numeroase premii.

„În dialogul purtat cu mine, înainte de a muri, în anul 2002, întemeietorul rebusismului românesc mărturisea că a conceput, de la bun început, rebusismul nu ca un scop în sine, ca o pură distracție, și argumenta afirmând crezul pedagogic care l-a călăuzit și la catedră. Rebus spunea că pe elev nu trebuie să-l plictisească noțiunile care i se transmit, oricât de grele sau seci ar fi acestea. Dacă metodele și limbajul dascălului sunt cele mai potrivite și mai atractive, școlarul va învăța de plăcere. Învățătura ca joacă sau jocul-învățare — iată cheia reușitei în educație. Cât de eficientă a fost această strategie didactică, atipică, ne putem da seama reamintind că unul dintre discipolii profesorului din Pietrari este universitarul, istoricul și criticul literar Cornel Moraru. Așa încât putem aprecia că N. Gh. Popescu-Rebus a tras (după propria-i expresie) nu numai ‘o brazdă în publicistica românească’, dar a dăruit culturii românești un cărturar de vază„, spune Soare.

Prietenul lui Nicolae Popescu, prof. Ion Soare a evocat și momentul nașterii renumelui Rebus. „Nicolae era student în 1930, iar żi într-o zi, la o editură, o mare editură din București, „Adevărul”, s-a trezit pe culoar strigat cu numele de „Domnul Rebus” . Nicolae tocmai câștigase campionatul de cuvinte încrucișate în 1929, vara, campionat organizat de editura Gazeta de Duminică, din București, care mai scotea și Oglinda Lumii, două reviste mari deci. Din 1930, porecla i-a devenit nume. Numele Popescu fiind mult prea răspândit, mai ales în Oltenia și Muntenia”, povestește Soare.

După facultate, Rebus revine la Vâlcea, dar după zece zile a primește o telegramă de la editura Adevărul cu textul ‘Veniți imediat!’. Ajuns la București, Rebus află că ziarul Universul, care era în mare concurență în țară cu cotidienele Adevărul și Dimineața, organizase o rubrică de jocuri de spirit.

„Și atunci editura Adevărul i-a cerut să facă żilnic o rubrică de jocuri de spirit: enigme, șarade. Rebus a cerut două ore să dea un răspuns și apoi a venit cu ideea de a concepe o mică nuvelă, „Castelul fermecat”. Personajul care circula prin încăperi, pe acolo, trebuia să dezlege câte ceva: de la ușă, la intrarea în curtea castelului și așa mai departe. Mi-a spus că asta i-a venit în minte după o oră, de la ‘Buturuga’ din Cișmigiu, unde luase și o halbă de bere„, mai povestește prof. Soare.

Nicolae Popescu a cerut răgaz o săptămână să înceapă să dea primele două jocuri legate de textul nuvelei. Asta a fost o originalitate, față de ziarul Universul care arunca câte o enigmă pe zi. La Adevărul au apărut astfel, la concurență, opt jocuri de logică legate de textul nuvelei Castelul fermecat. După aceste opt jocuri, după patru săptămâni, atât de mare a fost succesul, că s-au dat și premii în bani și abonamente.

„Așa a devenit Nicolae Popescu o celebritate în gazetăria interbelică din capitală. S-a încheiat concursul și l-au rugat să mai facă, iar el a spus că poate să facă două — trei într-un an. Au fost de acord, la Crăciun a făcut iar un concurs, apoi la Paște a schimbat ceva, propunând careul. Așa s-a născut careul de cuvinte încrucișate cu teme originale. După doi ani, în 1931, a fost din nou chemat de directorul marii edituri, care i-a arătat ziarul Universul, concurența. Scoseseră o mică broșură cu fel de fel de enigme. Directorul i-a cerut să facă și el o revistă cu enigme. Și Popescu a făcut-o. Una care nu se mai făcuse nicăieri, nici în străinătate, foarte originală, cu rubrici diverse. Toate categoriile de noțiuni și-au găsit locul pe acolo, prin fel de fel de careuri, enigme și altele. Popescu a prezentat-o conducerii cu titlul de Enigma. Dar directorul s-a uitat la el și i-a spus sec. Nu, se va numi Rebus. Și uite așa, porecla, pseudonimul lui Popescu, a devenit nume de revistă„, mai spune prof. Ion Soare.

Nicolae Popescu a condus revista opt ani și jumătate, până a început războiul. Apoi s-a retras la Vâlcea și, deși a fost rechemat la București de noile autorități comuniste pentru a conduce din nou revista, a refuzat, preferând să rămână profesor la școala din Pietrari și ulterior la Râmnicu Vâlcea.

„A fost un mare om, un bun prieten, un dascăl de excepție. A condus corul școlii din Pietrari, a urmat conservatorul, a fost bun prieten cu Tudor Arghezi, au scris împreună o pagină celebră din istoria culturii și spiritualității românești. Era vorba despre opusul comun „Cuvinte potrivite și … încrucișate”. Rebus nu trebuie uitat, pentru că nu sunt cuvinte mari dacă spunem că celebrul careu care îi poartă numele este deja patrimoniu național. Și cred că trebuie întreprinse demersuri pentru a așeza careul lui Rebus la un loc de cinste în zestrea noastră națională„, conchide prof. Soare.

De altfel, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, are în proiect ca numele școlii din localitate și o stradă să poarte numele lui Nicolae Popescu Rebus.

„Dacă nu era Rebus, nu era profesorul Cornel Moraru și multe alte personalități ale României, care l-au avut ca dascăl. Merită ca generațiile de azi să știe originea careului de cuvinte încrucișate, pe care îl privesc ca pe un fapt banal în revistele de azi. Acest careu este, mai întâi, al pietrenilor. Noi l-am oferit, apoi, României„, spune edilul din Pietrari.