Din ce în ce mai multe persoane sunt diagnosticate cu litiază renală, a cărei prevalență a crescut în ultimii 30 de ani. Se estimează că 5 până la 10% din oameni au suferit o colică renală o dată în viață. Pietrele la rinichi apar în urma cristalizării sărurilor minerale și a acizilor prezenți în concentrație prea mare în urină.
Această stare poate fi o consecință a hidratării insuficiente. Un consum mic de apă duce la reducerea volumului urinei, care va fi mai concentrată în săruri. Factori favorizanți ai litiazei renale sunt și alimentația dezechilibrată, bogată în proteine și zahăr, unele medicamente (precum diureticele), bolile genetice (fibroza chistică) sau metabolice (diabetul).
Citeşte şi Cum recunoşti rapid o colică renală
Pot da dureri insuportabile
În cele mai multe cazuri, pietrele la rinichi dau simptome când se desprind din rinichi și se deplasează prin tractul urinar. În această situație, persoana afectată resimte dureri foarte mari (colică renală). Disconfortul este resimțit la nivel lombar (fiind confundat cu lombosciatica), iradiind spre partea abdominală sau chiar spre organele genitale. Colica renală poate fi însoțită de sânge în urină, de nevoia frecventă de a urina, iar în cazul în care este prezentă și o infecție urinară, apar și usturimi la urinare.
Există mai multe opțiuni de tratament
La multe persoane, pietrele cu diametrul mai mic de 4 mm se elimină printr-un consum mare de lichide, de până la 3 litri pe zi. Atenție! În timpul crizelor dureroase se va limita consumul de lichide, pentru că simptomele se pot înrăutăți. Pentru înlăturarea durerii, se pot lua analgezice, antispastice sau antiinflamatoare nesteroidiene.
Când apar și febră, când durerea persistă de 2-3 zile, iar starea persoanei se înrăutățește, este nevoie de prezentarea la spital. Dacă pietrele nu sunt eliminate în următoarele 30 de zile și dacă au dimeniuni mari, medicul va recomanda diverse proceduri care au ca scop distrugerea sau extragerea lor.
Citeşte mai mult pe click!sanatate.ro