Pilonul doi de pensii 2022. Cum poţi verifica câţi bani ai în cont. Cea mai simplă soluţie

Aproape opt milioane de români cotizează în prezent la Pilonul II de pensii private obligatorii. Cu toate acestea, doar 10% verifică pe Internet sumele de bani acumulate în contul personal de pensie privată.
Filip Stan
22 ian. 2022, 13:49
Pilonul doi de pensii 2022. Cum poţi verifica câţi bani ai în cont. Cea mai simplă soluţie

Iată cum poţi verifica câţi bani ai în cont la Pilonul doi de pensii 2022. Este o variantă simplă la care recurge doar 1 din 10 români.

„Doar 780.000 de români își verifică online contul personal de pensie privată obligatorie (Pilonul II), adică 10% din numărul total de 7,78 milioane de participanți înregistrați, potrivit datelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) – asta deși toți cei 7 administratori existenți pe piață oferă această facilitate încă de startul sistemului, pe portalurile proprii de Internet”, explică reprezentanții APAPR, într-un comunicat.

Citeşte şi: Beneficiarii Pilonului 2 de pensii trebuie să aibă opţiunea între plata integrală şi cea eşalonată, susţine APFPFI

Cum poți verifica online câți bani ai în cont la Pilonul II de pensii. Paşii care trebuie urmaţi

Cetățenii care ştiu la ce fond de pensii contribuie pot obţine  online informații despre suma de bani acumulată până în prezent în contul de pensii de la Pilonul doi.

APAPR a pus la dispoziție o pagină de Internet care conține legături către platformele online ale administratorilor Pilonului II, respectiv:

Oamenii se pot autentifica utilizând CNP-ul, adresa de email și parola pentru a afla câți bani s-au acumulat în contul de pensii de la Pilonul II.

Pagina APAPR conține și legături către platformele administratorilor Pilonului III, respectiv: Aegon Pensii Private, Allianz Tiriac Pensii Private, BCR Pensii, BRD Pensii, BT Pensii, Generali Pensii, NN Asigurări de Viață.

Dacă nu se cunosc astfel de detalii referitoare la cont, cei interesați pot să afle folosindu-se de o aplicație pusă la dispoziție de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), disponibilă AICI.

De ce e util să ştii câţi bani ai acumulat la Pilonul doi de pensii 2022

APAPR derulează în prezent o amplă campanie națională de informare pentru conștientizarea acestei opțiuni. În cursul anului 2021, precedenta campanie APAPR s-a concentrat pe posibilitatea participanților de a primi pe e-mail scrisoarea anuală de informare, în locul formatului pe hârtie, pentru a stimula digitalizarea și eficientizarea comunicării dintre fondurile de pensii private și participanți. Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul de campanie, www.proprietardepensie.ro.

„Accesarea în online a informațiilor legate de conturile individuale de pensie privată este un beneficiu pe care dorim să îl promovăm în perioada următoare, având în vedere avantajele de transparență și accesibilitate pe care le oferă. Îi încurajez pe toți cei care au o pensie administrată privat să își deschidă un cont online la administratorul fondului lor”, a declarat Radu Crăciun, președintele APAPR.

În cursul anului 2021, fondurile de pensii private și-au continuat evoluția pozitivă, înregistrând câștiguri semnificative pentru participanți prin plasamente diversificate, în condiții de risc redus. După creșteri robuste în primele 9 luni ale lui 2021, fondurile de pensii au înfruntat în ultimul trimestru provocările aduse de reaprinderea globală a inflației (cu maxime istorice pentru ultimii 25 de ani în SUA și Zona Euro), creșterea dobânzilor pe piața internă și turbulențele de pe piețele financiare internaționale cauzate de incertitudinile privind noua variantă Omicron a coronavirusului.

Câte persoane contribuie la Pilonul doi de pensii – pensii private obbligatorii

Numărul total de participanți înregistrați în sistem a ajuns la 7,78 milioane la finele anului 2021, dintre care numărul mediu al participanților cu contribuții virate lunar a fost de 4 milioane, în creștere cu 140.000 față de 2020. Sumele administrate de cele 7 fonduri de pensii private obligatorii au ajuns la peste 89 miliarde de lei (18 miliarde EUR), în creștere cu 18,6% față de finele lui 2020.

Randamentul mediu ponderat al celor 7 fonduri a fost de 5,88% în 2021, ușor sub cel de 6,19% din 2020. Acest randament se traduce într-un câștig net pentru participanți în valoare de 4,5 miliarde de lei (910 milioane EUR) în 2021, ușor peste câștigul de 4,4 miliarde de lei (900 mil. EUR) generat în 2020. De la lansare (mai 2008) și până în prezent, fondurile de pensii de Pilon II au înregistrat un randament mediu anual de 8%, generând pentru participanți un câștig (net de toate comisioanele) în valoare totală de 21,7 miliarde de lei (4,4 miliarde EUR).

Volumul total de contribuții virate în Pilonul II în 2021 a fost de 9,77 miliarde de lei (2 mld. EUR), cu 9,6% mai mare decât în 2020, evoluție explicată în principal de creșterea salariilor din economie, dar și de intrările de noi participanți în sistem. De asemenea, administratorii au efectuat în 2021 plăți către participanți și beneficiari în valoare totală de circa 278 milioane RON, cu 56% mai mare decât în 2020. Valoarea totală a plăților efectuate din Pilonul II (de la lansare și până în prezent) este de 675 milioane de lei.

Avantaje Pilonul III (pensii private facultative)

Numărul total de participanți la fondurile de pensii private facultative a ajuns la circa 565.000 la finele anului 2021, crescând cu 37.000 față de 2020, cel mai semnificativ spor din ultimii 5 ani. Participanții la Pilonul III au virat în 2021 contribuții totale de aproximativ 420 milioane de lei, cu 13% mai mult decât în 2020 și o valoare maximă istorică în termeni anuali.

Contribuția medie lunară pentru participanții activi a ajuns în cursul anului 2021 la 150 de lei, adică exact plafonul de deductibilitate fiscală (400 EUR / an atât pentru salariați, cât și pentru angajatori). Aceste evoluții arată pe de-o parte interesul și încrederea participanților în sistemul de pensii facultative, precum și necesitatea creșterii plafonului de deducere fiscală, rămas neactualizat de 12 ani în pofida creșterii în această perioadă a salariului mediu net pe economie cu 144%. Aceasta face ca în termeni relativi facilitatea fiscală acordată Pilonului III are o semnificație mai mică de jumătate decât atunci când a fost introdusă în legislație.

Randamentul mediu ponderat al celor 10 fonduri a fost de 5,5% în 2021. De la lansare (mai 2007) și până în prezent, fondurile de pensii de Pilon III au înregistrat un randament mediu anual de 6,3%.

Sumele administrate de Pilonul III au depășit 3,4 miliarde de lei (690 milioane EUR) la finele anului 2021, cu 16,5% mai mult decât în 2020. Plățile realizate de fondurile de pensii private facultative au atins 100 milioane de lei în 2021, cu 30% mai mult decât în 2020. Valoarea totală a plăților efectuate din Pilonul III (de la lansare și până în prezent) este de 420 milioane de lei.

Citeşte şi: Pensii 2022. Ce se întâmplă cu plata pensiilor din Pilonul II. Anunţul care vizează milioane de români

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Desertul care îți aduce noroc dacă-l consumi de Revelion. Se spune că noul an va fi plin de succes financiar dacă îl ai pe masă
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. E lider de necontestat. Anunțul americanilor răstoarnă România
Playtech.ro
Ce sărbătoare este pe 29 decembrie. Puțini credincioși își amintesc de masacrul celor 14.000 de prunci
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Se întoarce roata. Cele 3 comisii cheie din care face parte Gigi Becali în Parlamentul României
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Cuza de la Noaptea Târziu, surprins în ipostaze romantice cu iubita lui! Cum a apărut alături de Alexandra | FOTO
Spynews
Cea mai dureroasă imagine după accidentul de pe Drumul Morții din Suceava! Ce a rămas în urmă, după ce Constantin, Teodora și fiica lor au murit | FOTO
Evz.ro
Vești mari de la Neti Sandu. Aceste zodii, lovite de noroc în 2025
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
O femeie a fost strivită de propria mașină, în Mureș! Cum s-a produs întreaga tragedie
Cancan.ro
Cum a arătat rochia de mireasă a Oanei Ciocan? Soția lui Jador a ales o ținută ca în basme
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine îl sprijină, de fapt, pe Călin Georgescu. Adevărul ținut secret în spatele cortinei: Ați uitat când...
StirileBZI
Scumpiri de la 1 ianuarie 2025! Pentru ce produse și servicii vom plăti mai mult
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu trebuia"
substantial.ro
Scandal la festivalul din Suceava: Mesaje politice și instigare la violență pe scenă
MediaFlux
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE privind ALEGERILE! Guvernul a DECIS DATA!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă