Piloţii de la Lufthansa continuă greva şi joi. Sute de zboruri anulate

Sindicatul piloților de la Lufthansa a informat că planifică joi o altă grevă de 24 de ore, după mișcările de protest anunțate pentru miercuri, care au dus la anularea a aproximativ o treime din zborurile celui mai mare operator aerian european.
Romania TV
23 nov. 2016, 08:55
Piloţii de la Lufthansa continuă greva şi joi. Sute de zboruri anulate

Personalul de zbor al companiei aeriene Lufthansa a organizat a 14-a grevă de la începutul disputei cu managementul, în  aprilie 2014. Într-o declarație a sindicatului Vereinigung Cockpit (VC) se arată că toate zborurile Lufthansa pe distanțe scurte și lungi din afara Germaniei vor fi afectate în urma continuării grevei, care ar urma să se încheie joi la ora 22.59 GMT.

Lufthansa a anunțat miercuri că a anulat 876 din cele aproximativ 3.000 de zboruri, fiind afectați aproximativ 100.000 de pasageri iar șeful companiei germane a avertizat că mișcarea de protest va costa Lufthansa între șapte și nouă milioane de euro zilnic.

Greva de joi a fost anunțată de sindicat după ce un tribunal german a respins obiecțiile operatorului aerian, care a cerut oprirea mișcărilor de protest. Greva a început la miezul nopții și afectează plecările de pe aeroporturile din Germania, inclusiv 51 de zboruri pe distanțe lungi.

Lufthansa a dat asigurări că zborurile subsidiarelor Germanwings, Eurowings, Austrian Airlines, SWISS și Brussels Airlines nu vor fi afectate.

Personalul Lufthansa a decis să intre în grevă în urma eșecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă pentru cei 5.400 de piloți și copiloți.

Sindicatul Vereinigung Cockpit solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o înghețare a salariului.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat în ultimii ani cu greve repetate din partea piloților și personalului de bord în încercarea de a introduce noi măsuri de reducere a costurilor pentru a putea face față competiției crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar și din partea companiilor low cost.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Aceasta este cea mai înaltă clădire din lume. Are peste 800 de metri, iar construcția ei a durat 5 ani
Capital.ro
România a pierdut o mare legendă. A fost un adevărat artist al țării. I-a avut pe americani la picioare
Playtech.ro
Călin Georgescu, enervat la culme în secţia de votare! Gestul care l-a făcut să iasă imediat din clădire. Foto
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Cum au compromis autoritățile șansa de a călători fără vize în SUA: „Ruinele minciunii și duplicității hrănesc populismul”
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Prezența la urne. Alegeri prezidențiale, turul 2. George Simion sau Nicușor Dan. Live Text
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
George Simion şi Călin Georgescu au votat alături de soţii! Motivul incredibil pentru care au fost scoși afară din secţie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ uriașă pentru obținerea permisului auto. Decizie la nivelul întregii țări: Crește cu adevărat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Ce pățești dacă faci live pe TikTok sau Facebook din cabina de vot?
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
O țară din UE limitează drastic circulația banilor cash. Amenzi de până la 150.000 de euro
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai puternică furtună solară a anului se îndreaptă spre Pământ