„Mama mea a fost infirmieră la camera de urgenţe. De când mă ştiu – acum, deşi mi-au dat un halat şi m-au contectat la o sondă intravenoasă – sunt o fată fericită. Gastroenterita virală e o treabă urâtă, dar morfina nu e”, afirmă cântăreaţa într-un mesaj care însoţeşte acea fotografie, informează contactmusic.com.
Fotografia o prezintă pe artistă zâmbind şi sorbind dintr-un pahar cu ajutorul unui pai.
Pe numele său adevărat Alecia Moore, Pink, în vârstă de 32 de ani, cunoscută a fi o militantă pentru drepturile animalelor, a vândut aproximativ 40 de milioane de copii ale celor patru albume ale sale şi a fost recompensată cu trei premii Grammy.
Recunoscută pentru stilul îndrăzneţ în care se îmbracă şi pentru sound-ul puternic, Pink a lansat primul album la vârsta de 18 ani. Intitulat „Can’t Take Me Home”, acesta a fost un material cu influenţe R&B. Următorul album de studio, „M!ssundaztood”, a beneficiat de ceva mai multe influenţe rock şi a fost lansat în 2001, fiind până în prezent cel mai bine vândut material al său. Acesta a cuprins piese precum „Get The Party Started”, „Don’t Let Me Get Me”, „Just Like A Pill” şi „Family Portrait”.