Piţurcă: Chiar dacă nu marca la Budapesta, mă gândeam să-l titularizez pe Chipciu, la Amsterdam

Antrenorul echipei naţionale, Victor Piţurcă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că pentru meciul cu Olanda se gândeşte să înceapă din primul minut cu mijlocaşul Alexandru Chipciu.
Romania TV
25 mart. 2013, 15:23
Piţurcă: Chiar dacă nu marca la Budapesta, mă gândeam să-l titularizez pe Chipciu, la Amsterdam

Pentru meciul de mâine seară avem nevoie de jucători odihniţi, care să poată să alerge, însă nu m-am gândit asupra primului 11. Chiar dacă nu ar fi marcat, mă gândeam să-l titularizez pe Chipciu, încă nu m-am decis„, a spus Piţurcă.

Victor Piţurcă este de părere că evoluţia echipei naţionale din meciul cu Ungaria nu reflectă adevărata valoare a primei reprezentative. „Eu nu cred că adevărata faţă a României este cea din meciul cu Ungaria. Sunt şi momente de genul ăsta, când poţi să joci mai slab. Poate perioada este mai nefastă pentru noi, însă echipa României în ultimul timp a pierdut foarte puţine jocuri. Echipa României poate obţine rezultate împotriva oricărei echipe valoroase„, a completat Piţurcă.

Selecţionerul şi-ar dori o remiză între Turcia şi Ungaria, care se întâlnesc, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale. „La meciul cu Turcia-Ungaria, probabil mi-aş dori un rezultat de egalitate, să câştige Turcia, dar depinde foarte mult şi de ce vom face noi„, a explicat Piţurcă.

Victor Piţurcă a precizat că echipa Olandei este mai puternică decât Ajax Amsterdam, formaţie eliminată de Steaua în 16-imile de finală ale Ligii Europa. „Echipa Olandei este mult mai bună decât Ajax. Oricum, calificarea Stelei în dauna lui Ajax ar putea avea un efect pozitiv. Şcoala olandeză de fotbal este celebră. Olanda este acum într-o fază de tranziţie, dispune de jucători tineri în combinaţie cu fotbalişti experimentaţi precum Robben, Van Persie şi Van der Vaart„, a subliniat Piţurcă.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, marţi, de la ora 21.30, pe Amsterdam ArenA, reprezentativa similară a Olandei, într-un meci contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Cât costă kilogramul de carne de miel în Piața Obor. Partea din animal care se vinde cu 29 de lei
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum arată cozonacul perfect. Rețeta Sandei Marin
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Scad drastic dobânzile la rate. Decizia Băncii Centrale aduce vești bune românilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai