Plafonul suplimentar pentru Prima Casă va fi distribuit, de luni, băncilor. Alpha Bank şi Intesa Sanpaolo nu mai sunt pe listă

Plafonul suplimentar alocat programului Prima Casă, în sumă de 500 de milioane de lei, va fi distribuit, începând de luni, băncilor comerciale, potrivit unui comunicat al MFP.
Filip Stan
07 oct. 2016, 14:26
Plafonul suplimentar pentru Prima Casă va fi distribuit, de luni, băncilor. Alpha Bank şi Intesa Sanpaolo nu mai sunt pe listă

Ministerul Finanțelor Publice a aprobat alocarea pe bănci a celor 500 de milioane de lei, suma totală cu care a fost suplimentat plafonul de garanții pentru programul Prima Casă. Finanțatorii care au primit plafoane sunt: Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole, Garanti Bank, ING Bank, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit‘, se precizează în comunicat.

Pe lista Ministerului nu mai apar băncile Alpha Bank și Intesa Sanpaolo Bank, partenere până acum în program.

Hotărârea privind suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului total de garanții care pot fi emise anul acesta în cadrul Programului Prima casă a fost adoptată de Guvern în ședința din 28 septembrie. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului, aflate în diverse stadii de aprobare și pre-aprobare la finanțatori‘, se mai arată în comunicat.

Plafonul de garanții pentru anul 2016 al Programului a mai fost suplimentat cu 500 de milioane de lei, în luna mai. Astfel, după cele două suplimentări, plafonul de garantare al acestui program guvernamental va fi, în acest an, de 2,69 miliarde de lei.

În total, de la lansarea Programului în 2009 și până la finalul lui august 2016, au fost acordate 197.608 garanții în valoare totală de 16,88 de miliarde de lei. În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este de 0,3%.

DailyBusiness
Moment de groază pentru un cățel blocat pe stânci în timp de furtună. Pompierii au acționat de urgență
Spynews
Vica Blochina, dată în judecată de fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu! Ce acuzații îi aduce bărbatul, dar și cum se apară blondina! Declarații exclusive
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Simulare Evaluare Națională 2025 la matematică. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a VIII-a – Update
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trădat. George Simion a dat ordin de distrugere: M-a pus să-l atac...
Playtech.ro
Iubitul Danielei Nane, accident grav la teatru! Octavian Ene, operat de urgență. Care este starea actorului, detalii în exclusivitate
DailyBusiness
Taxa de vacanță revine pentru români: Se va plăti din 18 aprilie 2025
Adevarul
Atac masiv asupra Orange: hackerii au furat datele clienților. Compania recomandă schimbarea SIM-ului
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Despărțire bombă în showbiz! Cezar Ionașcu, izgonit de acasă de soție? Motivul? O amantă! Profesorul în relații nu face ce predică?
Spynews
Dorian Popa, declarații exclusive despre noua iubită! Cât de serioasă a devenit relația celor doi. I-a prezentat-o deja mamei lui
Evz.ro
Donald Trump, la nunta unui român. Marele eveniment, la New York
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Ireal! Un club de fotbal a postat, pe social media, o poză cu o vedetă de pe un site cu content plătit
kanald.ro
Care este cel mai toxic pește consumat de români. Acesta conține peste 70 de paraziți și este plin de substanțe periculoase
Cancan.ro
Ce pensie va avea Dan Bittman, după o viață pe scenă? Suma te va uimi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cântărețul cu vocea și chitara de aur. O lume întreagă e în doliu. Muzica sa va rămâne eternă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Primele imagini cu Dan Petrescu, după moartea mamei sale. Antrenorul lui CFR Cluj, răvășit la parastas: Gigi Nețoiu, Camora și un preot au fost printre cei prezenți
stirilekanald.ro
Tudorel Butoi, despre bărbatul care și-a ucis mama crezând că e soția lui: Chestiuni grotești, terifiante
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
S-a rupt lanțul de iubire! Becali nu îl mai susține pe Simion și anunță că își face partid
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Comuna din România care stă pe o comoară de milioane de barili de petrol