Plajă Terapeutică pentru persoanele cu dizabilităţi, în staţiunea Mamaia

Începând cu acest sezon estival, Centrul Psihologic „Marea Neagră" a inaugurat Plaja Terapeutică, situată în statiunea Mamaia, devenind astfel prima plajă accesibilizată pentru toate categoriile de persoane cu dizabilităţi. Zona de plajă are o suprafaţă de 2.000 mp şi se află dispusă în zona Cazino, lângă Pontonul vechi al staţiunii.
Roxana Gagiu
05 iul. 2018, 09:04
Plajă Terapeutică pentru persoanele cu dizabilităţi, în staţiunea Mamaia

Plajă Terapeutică este în realitate o plajă senzorială care se adresează celor 5 simțuri umane ce sunt stimulate astfel în mod direct. „Nu este doar o simplă plajă amenajată, este o adevărată creație artistică. Întregul concept reprezintă o poveste desenată pe nisip la țărm de mare. Toate elementele au fost astfel îmbinate încât fiecare persoană sosită aici să simtă bucurie și liniște”, declară psihologul Adrian Gemănaru, iniţiatorul proiectului.

Principalele atracții ce pot fi descoperite pe Plajă Terapeutică:

a) zona aromelor este extrem de diversificată. Fiecare turist are posibilitatea să ghicească și să se bucure de peste 20 de mirosuri și esențe dintre cele mai diverse: cozonac, migdale, portocale, lămâie, unt, mentă, scorţisoară, brânză, ciocolată etc

b) pădurea de bambus reprezentată de un instrument muzical gigant, cu o suprafaţă de peste 20 mp. Este o adevarată pădure de bambus, prin intermediul căreia copiii îşi vor putea crea propriile melodii doar prin lovirea beţelor de bambus.

c) curcubeul este format din perdele colorate din texturi diferite ce sunt dispuse în zona de stimulare tactilă.

d) pictura pe sticlă direct pe plajă. Sunt amplasate două panouri verticale de sticlă, ce pot fi pictate de 16 copii în acelaşi timp, prin diferite metode: cu pensula, buretele sau chiar cu degetele.

e) atelierul de olărit oferă posibilitatea fiecărui copil să simtă în mâinile sale magia lutului și să realizeze, sub îndrumarea terapeuților, cele mai diverse forme pe care să le picteze ulterior.

Cort spiritual cu tobe africane şi grădină senzorială

Pe plajă a fost instalat și un cort spiritual de unde pot fi auzite tobele africane, din cadrul atelierului de terapie prin muzică. Pentru relaxarea turiștilor în prima parte a sectorului de plajă a fost amenajată în nisip o adevărată grădina senzorială cu o mulțime de plante specifice zonei de nisip si plajă, iar cei dornici să pătrundă în interiorul acestei grădini pot descoperi și se pot bucură de o alee senzorială unde pot întâlni texturi diferite: scoarță de copac, marmură, rumeguș, felii de lemn, cărămizi, etc

Prima rampă de acces pe plajă din România

Pentru a facilita accesul persoanelor aflate în scaun rulant a fost instalată direct pe nisip prima rampă de acces pe plajă din România special construită pentru scaunele rulante. Este o rampă ce asigura un acces ușor și o protecție corespunzătoare a mediului înconjurător, fiind complet diferită de rampele clasice din lemn ce se găsesc pe întreg litoralul.

Turiștii aflați pe această plajă se pot relaxa într-o zona specială destinată cearceafurilor, având în vedere caracterul terapeutic al acestei zone, pe tot cuprinsul plajei nu au fost amplasate șezlonguri pentru a permite vizitatorilor să se bucure de nisip.

Pontonul plutitor de la malul mării şi fotoliile mobile

Un punct de atracție important al plajei este reprezentat de pontonul plutitor instalat la malul mării, element ce atrage ca un magnet toți copiii aflați pe plajă. Este un loc de joacă perfect în apă marii pentru copii. Accesul pe tot sectorul de sectorul de plajă și participarea la ateliere este gratuită, nu se percepe nicio taxa pentru niciun atelier organizat pe această plajă.

Pentru persoanele cu nevoi speciale ce prezintă o desincronizare la nivel senzorial la contactul cu apă au fost achiziționate din Franța 3 fotolii mobile special construite ce se pot deplasa pe nisip și deasemenea pot pluti pe apă marii.

Proiect susţinut din fonduri private

„Deși este un proiect ce se adresează fără discriminare întregii comunității, proiectul a fost susținut financiar de către mine și de către o mâna de prieteni cu ajutorul cărora am adunat suma de 45.000 de euro pentru finanțarea acestui proiect. Este dureros să vezi că Statul nu dă o mână de ajutor pentru aceste persoane care au mare nevoie de iubirea şi atenţia noastră, dar totodată sunt extrem de fericit că oamenii au sărit în ajutor, au înţeles importanţa unui astfel de proiect pe plaja din Mamaia şi am putut lansa plaja terapeutică, unică în Europa”, conchide psihologul Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului Psihologic „Marea Neagră”.

DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Spynews
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Top 5 cele mai spectaculoase lacuri glaciare din România. Locurile speciale care-i lasă pe turiști fără cuvinte
Capital.ro
Interzis pentru cei care au casă la curte. Copacul pe care nu ai voie să-l plantezi niciodată în curte
Playtech.ro
Cum trebuie să dormi în funcție de vârstă. Ce trebuie să faci la 20, 30, 40 și 50 de ani ca să te odihnești cu adevărat
DailyBusiness
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
Adevarul
Au apărut detaliile atacului cu rachetă prin care ucrainenii au lovit podul Crimeei. Casa Albă a dat undă verde operațiunii
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Fiica Iustinei și a lui Cornel de la Insula Iubirii a împlinit 5 luni. Unde au plecat cei doi pentru a o sărbători pe Ivana - Nectaria / FOTO
Spynews
Orașul din România inclus în European Best Destinations. Aici îți vei putea face vacanța de Paște
Evz.ro
Cel mai puternic cutremur din istorie. Milioane de oameni au rămas fără adăpost
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
„Alexandra”, primul film bazat pe cazul Caracal. Când poate fi vizionat în cinematografele din România
Cancan.ro
O influenceriță de 24 de ani a fost găsită moartă în mașină. Doi copilași au rămas acum orfani de mamă 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Se pot pierde bani din pensie! Statul poate decide să taxeze pensionarii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Şoferii pot fi amendaţi din cauza pasagerilor. Greşeala pe care o fac aproape toţi