Încă de săptămâna trecută, echipele ABADL, administratorul plajelor neînchiriate, adună tone de alge de pe malul mării, scrie cugetliber.ro.
Plantele sunt strânse noaptea, astfel încât să nu îi deranjeze în timpul zilei pe turişti. Din fericire, deocamdată, nu au mai apărut situaţii ca în anii trecuţi, când din cauza plantelor putrezite, aerul era irespirabil, la mal.
„S-a acţionat în staţiunile Mamaia Nord, Eforie Sud, Costineşti, Olimp, Neptun şi Jupiter pentru îndepărtarea algelor de pe mal. Echipele lucrează noaptea pentru a nu intra cu utilajele pe timpul zilei, având în vedere că sunt deja turişti. Există acţiuni permanente de colectare a plantelor pentru că acest fenomen apare de fiecare dată când temperatura aerului şi a apei cresc brusc. De precizat este faptul că în momentul de faţă ne confruntăm cu o prezenţă peste limitele normale a algelor, la malul Mării Negre”, a precizat Marieta Iorga, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.
Ce obligaţii au operatorii de plaje
Potrivit reprezentantului ABADL, operatorii care au închiriate plajele de pe litoral trebuie să se ocupe de ecologizarea plajelor, însă nu au responsabilitatea de a aduna algele, neavând utilaje sau echipament adecvat.
„Operatorii de plaje nu au ca sarcină decât ecologizarea plajelor, de colectarea algelor ne ocupăm noi. Pe de altă parte, aceştia trebuie să anunţe instituţia ABDL ori de câte ori este nevoie de intervenţii în acest sens, pe plajele pe care le au în custodie, pentru confortul turiştilor”, a completat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral.
De ce se formează algele la mal
Cunoscut de specialişti sub denumirea de eutrofizare, acest fenomen este specific verii, când la temperaturi ridicate cresc şi concentraţiile de nutrienţi din apă. Procesul de eutrofizare este cauzat de cantităţile mari de substanţe nutritive prezente în apă, care în asociere cu diferiţi poluanţi, au un efect negativ, de reducere a biodiversităţii.
Unul din primele semne ale prezenţei unei cantităţi mari de nutrienţi este dezvoltarea abundentă a algelor, fenomen cunoscut sub denumirea de „înflorire algală”. Înflorirea algală şi dezvoltarea plantelor acvatice determină, însă, reducerea transparenţei apei şi a oxigenului, cu impact negativ asupra faunei.