PLANORUL DISPĂRUT: Căutările pilotului, reluate la cererea familiei acestuia

Căutările pilotului dispărut la începutul lunii august au fost reluate vineri dimineaţă. Forţele de intervenţie vor merge pe un drum forestier, la intrarea în Covasna, după ce familia a cerut ca pompierii să reia căutările în acea zonă.
Iulian Tudor
04 sept. 2015, 08:06
PLANORUL DISPĂRUT: Căutările pilotului, reluate la cererea familiei acestuia

La solicitarea familiei pilotului de planor dispărut pe data de 6 august, căutările au fost reluate vineri dimineaţa în apropiere de Covasna, pe un drum forestier, potrivit România TV. 47 de poliţişti, pompieri şi jandarmi, vânători şi pădurari au plecat în căutarea pilotului şi planorului.

Căutările au loc în zona localității Teliu, în locul numit „La Trifangă”, de la intersecția DN10 Brașov-Buzău cu un drum forestier spre județul Covasna„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

Căutările pilotului și planorului nu au încetat nici județul Brașov din momentul dispariției. Zilnic, echipe formate din salvamontiști, jandarmi montani, pădurari, voluntari, persoane care sunt bine pregătite efectuează căutări pe trasee montane greu accesibile.

Familia pilotului Mircea Crăciun a creat pagina de Facebook „Să-l găsim pe Mircea Crăciun”, unde colegii acestuia să poată posta opinii referitoare la traseele pe care ar putea fi căutat, arătând că „omul pasăre trebuie să se întoarce la familia şi prietenii lui”.

Mircea Crăciun, care a dispărut cu planorul în 6 august, după ce a decolat din Masivul Postăvarul, este considerat cel mai bun pilot de planor de distanţă din România, el pregătindu-se pentru a atinge un record mondial de 1.000 de kilometri în zbor liber.

Planorul era închiriat de la o firmă din străinătate de către Mircea Crăciun, care îl testa pentru prima dată după asamblare. Aeroclubul Braşov l-a ajutat să se înalţe pentru a-şi lua zborul din Masivul Postăvarul.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Amendă pentru fermierii care cresc aceste animale. Trebuie să le declare la Registrul Agricol
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Schimbări la Legea viitorilor pensionari! Noutatea de care orice angajat trebuie să afle urgent pentru a...
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Țeapa care se rostogolește în România. Sunt deja multe victime
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Planuri pentru candidatura lui Ilie Bolojan la prezidențiale. Ce au discutat Lasconi și Ciolacu. Premierul, pregătit de demisie pentru susținerea lui Antonescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti