Chiar dacă toate aceste plante ornamentale par inofensive, multe dintre ele conţin substanţe toxice, care, odată ingerate, vă pot afecta serios sănătatea. Este suficient ca o frunză să se rupă, să atingeţi accidental seva eliminată, să duceţi mâna la gură, la ochi sau în nas pentru ca aceste substanţe toxice să vă creeze necazuri. În cel mai mare pricol sunt copiii mici, dar şi animalele de companie (câinii şi pisicile) care ar putea atinge şi chiar înghiţi frunzele.
Crinul de cameră (Amaryllis), cunoscut şi sub denumirea de Steaua Cavalerului, este o plantă de ghiveci spectaculoasă datorită dimensiunilor florii. Cu petale în formă de cupă şi colorate intens, de regulă roşu aprins sau degradeuri de oranj, crinul e cameră este pe cât de frumos, pe atât de periculos. Atât petalele florii, cât şi tija şi bulbul, conţin lycorine, un compus toxic din clasa alcaloide care se regăseşte frecvent în natură, în special în plantele din familia Amaryllidaceae, care conţine sute de specii, dintre care cele mai cunoscute la noi sunt ghiocelul, narcisele şi crinii.
Dieffenbachia, ”Plămânul”, cum i se spune popular, este o plantă spectaculoasă datorită frunzelor sale de dimensiuni mari, colorate în degradeuri de verde. Este des întâlnită în special ca plante ornamentale în birouri sau pe holurile instituţiilor.