„Premierul nu are de ce să demisioneze. Planul nostru exclude această variantă”, a spus Roman, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, întrebat dacă o demisie a lui Ludovic Orban din funcţia de premier ar putea deschide calea pentru anticipate.
Roman a subliniat că alegerile anticipate reprezintă o promisiune a PNL care va fi îndeplinită.
„Tot ce a promis în campania electorală PNL va livra ca şi promisiune îndeplinită, fie că vorbim de pensii speciale, alegerea primarilor în două tururi, fie că vorbim de desfiinţarea Secţiei speciale. (…) Rugămintea este să mai aveţi răbdare câteva zile şi tot ceea ce am promis va fi livrat. Există şi procedura constituţională a angajării, există şi procedura ordonanţelor de urgenţă. Sunt lucruri pe care PSD nu le va înghiţi”, a spus Roman.
El a fost întrebat dacă aceste promisiuni vor fi subiectul unei angajări a răspunderii sau unei ordonanţe de urgenţă.
„Nu vom devoala public acest lucru. A fost o discuţie pe care am avut-o astăzi în cadrul Biroului Executiv, preşedintele partidului a fost mandatat împreună cu Raluca Turcan şi cu subsemnatul, în calitate de lider de grup, (…) a fost discuţia pe anticipate. Practic, organizarea sesiunii extraordinare se leagă cu acest pas”, a afirmat Roman.
El a mai indicat că cel mai devreme alegerile locale vor avea loc pe 24 mai, iar cel mai târziu pe 14 iulie.
„În câteva zile vom face şi public acest calendar, pentru că noi ne dorim alegeri anticipate pentru alegeri generale”, a mai spus Florin Roman.