Planul UE: Toate locuințele să fie încălzite cu electricitate din 2040 și eliminarea subvențiilor pentru centralele pe gaz sau petrol

Comisia Europeană anunță că Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord cu privire la modul în care vor fi reduse emisiile și consumul de energie la nivelul Uniunii Europene. Astfel, din anul 2040 toate locuințele din Uniunea Europeană ar urma să fie încălzite cu electricitate.
Alina Costache
16 ian. 2024, 10:49
Planul UE: Toate locuințele să fie încălzite cu electricitate din 2040 și eliminarea subvențiilor pentru centralele pe gaz sau petrol

”Comisia salută acordul provizoriu la care au ajuns astăzi Parlamentul European și Consiliul referitor la reducerea emisiilor și a consumului de energie ale clădirilor în întreaga UE. Dispozițiile consolidate ale Directivei privind performanța energetică a clădirilor vor veni în sprijinul eforturilor UE de decarbonizare a parcului imobiliar în întreaga Uniune. Acesta este un domeniu în care impactul concret al Pactului verde european se va traduce prin îmbunătățirea calității vieții oamenilor, acasă și la locul de muncă, și prin reducerea facturilor la energie. Acordul va accentua, de asemenea, independența energetică a Europei, în conformitate cu planul REPowerEU, și va oferi argumente economice solide pentru un sector al clădirilor mai curat în UE”, precizează Comisia Europeană, într-un comunicat de presă, citat de Antena 3.

Citește și: Prețurile gazelor vor exploda în facturile românilor de la 1 aprilie. Avertismentul Asociaţiei Energia Inteligentă

Direcția va fi aplicată la nivelul întregii Uniuni, dar fiecare stat își va adopta propriul proiect de reducere a consumului mediu de energie primară al clădirilor rezidențiale cu 16 % până în 2030 și cu 20-22 % până în 2035.

Citește și: Cea mai geroasă noapte din 2024. România importă gaze și din sud și din vest. Importurile depășesc 10% din consum

Statele membre vor trebui, de asemenea, să stabilească măsuri specifice privind eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire, în vederea eliminării complete a cazanelor pe bază de combustibili fosili până în 2040.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. E valabilă pe toate drumurile din România. Amendă 4.500 de lei pentru cine NU o achită
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Lacrimi și suferință pentru unele zodii. Le așteaptă o despărțire dureroasă
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Tragedie pe DN 59 A! Un bărbat de 66 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un stâlp electric
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Mașinile care au interzis pe autostradă. Amendă 1.600 de lei pentru șoferi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Casele de Pensii, obligate să crească sumele de bani! Seniorii care au lucrat în grupe de muncă și în condiții grele, vizați
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arcul de Triumf se redeschide, dar ce s-a întâmplat cu adevărat acolo?