Noi detalii ies la iveală în scandalul dintre Andreea Marin Bănică şi Adriana Nicolae. Interogatoriul la care „Zâna Surprizelor” a supus-o pe prezentatoare Galei premiilor VIP nu a fost deloc unul spontan, Andreea Marin ştiind dinainte că evenimentul va fi prezentat de femeia despre care se spune ca ar avea un copil cu Ştefan Bănică Jr.
Mai mult, ea a urcat pe scenă mai devreme decât era programată, sub pretextul că nu poate să rămână mult timp la eveniment.
„A venit de la televiziune, adusă de şofer. A intrat în sală, privind calmă scena pe care se afla Adriana Nicolae, neschiţând niciun gest de uimire, şi s-a aşezat la masă. Decernarea premiilor s-a modificat pe parcurs, producându-se şi un decalaj orar, ceea ce a neliniştit-o la un moment dat pe Andreea, care ne-a spus că nu poate să mai rămână mult timp şi să-i spunem Adrianei Nicolae să o prezinte în acel moment„, a scris redactorul, pe revistavip.net.