Plata pentru trădare: 38 de parlamentari traseişti au primit locuri pe liste la alegeri

Prezenţa masivă a traseiştilor pe liste demonstrează că fenomenul migraţiei politice a fost încurajat de la vârful partidelor, mai ales că în foarte multe cazuri candidaturile lor reprezintă plata pentru trădarea comisă în momente cruciale: moţiunile de cenzură şi votul privind suspendarea preşedintelui. Practic, s-au lăsat cumpăraţi pentru cartelele de vot din Parlament, iar cei 30 de arginţi au fost susţinerea pentru un nou mandat

Fiecare şi-a motivat plecarea din diverse considerente: fie au rămas singurii consecvenţi din partidele care s-au schimbat radical, fie nu au mai primit nominalizările pentru noi candidaturi. Practic, schimbarea clasei politice se rezumă la schimbarea partidului de către politicieni. Situaţia este cu atât mai sumbră cu cât mulţi dintre candidaţii care nu au mai fost în Parlament şi-au pierdut deja „polenul fecioriei” în politică perindându-se prin mai multe formaţiuni

În Alba, Călin Potor a demisionat din PDL în august 2010 şi şi-a scos „fermecele” la mezat printr-o declaraţie de un cinism dezarmant. „Sunt proaspăt divorţat şi mi-e greu să mă mărit prin telefon sau internet. Va trebuie să văd mirele cu ochii şi să hotărăsc apoi dacă-mi place sau nu”, a declarat Potor. Ca mire a fost ales PSD, liberalii rămânând cu inima frântă.

Ovidiu Marian a fost trimis în Senat de către PDL, dar a găsit momentul oportun pentru a-şi schimba afilierea: în preajma începerii procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, şi-a asigurat candidatura în judeţul Arad. În trecut, a mai bifat şi PNŢCD-ul.

În Bacău, beneficiarul traseismului a fost PDL care a racolat, în aprilie 2010, doi parlamentari PNL dintr-o lovitură: senatorul Gabriel Berca şi deputatul Mihai Banu. Berca a plecat din partidul datorită căruia a fost trei ani prefect, secretar general al Guvernului şi apoi senator. Nici pe Banu nu-l dă gratitudinea afară din casă. „E ca şi într-o căsnicie, nu mă mai simt confortabil”, spunea deputatul.

Gabriel Tiţa-Nicolescu, deputat de Braşov, a fost exclus din PSD în octombrie 2009, când a lipsit de la votul moţiunii de cenzură care a demis primul guvern Boc, dar a găsit repede consolare în braţele primitoare ale UNPR. Până la urmă, în aprilie 2012, s-a oploşit la PDL, într-o perioadă când parlamentarii democrat-liberali îşi luau lumea în cap şi plecau într-o veselie la USL. Mişcaţi de gestul lui Nicolescu, pedeliştii l-au răsplătit cu o nouă candidatură.

Senatorul de Galaţi Marius Necula a plecat la PPDD dintr-o motivaţie hilară: „Conducerea organizaţiei Galaţi a fost predată echipei Boldea”. Asta în condiţiile în care deputatul Boldea era de ceva vreme la loc cu răcoare, în spatele gratiilor. Necula a intrat în PPDD, partidul atât de aspru la nivel declarativ cu „ciocoii” PDL şi USL.

Adrian Mocanu, deputat de Buzău, candidează în 2012 pentru acelaşi partid, PSD, cu care a intrat în Parlament în 2008, însă cazul său este de luat în seamă, întrucât îl are ca mentor în ale traseismului chiar pe tatăl său, Victor Mocanu. Mocanu jr. a plecat din PSD la UNPR, dar s-a reîntors printre social-democraţi. Deocamdată, este departe de palmaresul tatălui său: PC-PDL-o candidatură independentă la CJ-PSD. Mocanu sr. este şi el pe listele USL.

În Caraş-Severin, PDL a suferit cumplit de pe urma plecării lui Sorin Frunzăverde la PNL, acesta luându-i după el pe senatorul Iosif Secăşan şi deputatul Valentin Rusu. Acesta din urmă a rămas în istoria Camerei ca primul deputat sancţionat pentru că a votat la mai multe mâini. Talentul pe care l-a manifestat în aşa-zisul clan Butoane al Parlamentului este pus acum în slujba liberalilor, după ce a obţinut rezultate strălucite cu pedeliştii.

La Cluj, îl regăsim pe Mircia Giurgiu, cu o activitate politică „încărcată de istorie”. A devenit parlamentar în 2004, atunci când C.V. Tudor s-a gândit că dă lovitura făcând loc pe listele PRM unor reprezentanţi ai Blocului Naţional Sindical, inclusiv lui Giurgiu. Când s-au văzut în Parlament, aceştia au renunţat la afilirea deranjantă şi s-au orientat către partide mai respectabile. Astfel, Giurgiu a ajuns din nou parlamentar în 2008 pe listele PDL. În mai 2011, a votat în favoarea unei moţiuni de cenzură îndreptată împotriva guvernului Boc, gest pentru care a fost, fireşte exclus. Acum Giurgiu este găzduit pe listele PSD şi reprezintă un caz de urmărit. Democrat-liberalii clujeni s-au fript şi cu Şerban Rădulescu de care s-au milostivit când l-au văzut că se zbate fără viitor în conducerea unui partid extraparlamentar, PNŢCD. În 2008 l-au făcut senator, iar acum Rădulescu este candidat PC, pe listele USL.

Tot la PC a fost primit şi senatorul PDL de Constanţa, Mircea Banias. Singurul lucru care îi adumbreşte frumoasa poveste de dragoste cu partidul lui Dan Voiculescu este dosarul pe care DNA i l-a întocmit, în care este bănuit că ar fi proteguit de Fisc o reţea de contrabandişti din portul Constanţa. Tot la Constanţa, deputatul Maria Stavrositu a plecat din PDL la PPDD, după ce democrat-liberalii nu au susţinut-o pentru o nouă candidatură.

La Dâmboviţa, senatorul Gigel Calcan s-a reîntors la prima dragoste, social-democraţii, care i-au iertat „adulterul”, cu PDL. În 1996, a fost ales deputat PDSR, dar a fost unul din fondatorii PLD, ce a fuzionat cu PD pentru a forma PDL. Noul partid l-a trimis în Senat în 2008, dar PSD-ul s-a dovedit ispititor în perioada suspendării. Tot atunci, deputatul Georgică Dumitru a fost sedus de către PC, pedeliştii din Dâmboviţa rămânând neconsolaţi.

Listele din Dolj conţin numele unui june candidat care face electoratul încrezător în viitor, Florentin Gust-Băloşin. Într-un singur an, la numai frageda vârstă de 33 de ani, Băloşin a avut un traseu de excepţie: PSD-PC-PDL pentru a se reîntoarce triumfător în PSD, la votul moţiunii care l-a alungat pe Mihai-Răzvan Ungureanu de la Palatul Victoria. Gelu Vişan s-a luptat pe la televiziuni vreo patru ani în contul PDL, dar când s-a trezit că a rămas fără colegiu, s-a dus la PPDD, nu înainte de a denunţa corupţii PDL din judeţ. Deocamdată, nu a oferit vreo explicaţie de ce nu a zis nimic în vremea când apăra partidul la diverse emisiuni TV.

Din aceleaşi motive a plecat la PPDD şi Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului. Aceasta părea că s-a retras din politică după scandalul monstru în care a fost implicată legat de gestionarea unor fonduri ale ministerului, dar a provocat stupoare printre pedelişti când le-a cerut cu seninătate să o sprijine pentru încă un mandat. Un alt „mare caracter” al politicii este senatorul Dorin Păran care şi-a trecut cartela de vot din slujba PDL în cea a PNL cu puţină vreme înainte de demiterea de către Parlament a lui Ungureanu.

Plecarea lui Frunzăverde la PNL a avut ecouri şi la Iaşi. Nemulţumită de modul în care PDL a gestionat criza plecării lui Frunzăverde, vicepreşedintele Mihaela Popa a trecut şi ea în rândurile liberalilor.

Aceeaşi rută a urmat şi deputatul de Maramureş Doru Leşe, care a plecat din PDL după un conflict cu preşedintele organizaţiei judeţen, Mircea Man.

A pus umărul la demiterea lui Mihai-Răzvan Ungureanu şi deputatul de Olt, Daniel Bărbulescu. Deşi ales pe listele PDL, a intrat în PSD la scurtă vreme după ce primarul din Slatina, Darius Vâlcov, a făcut un gest similar.

În Prahova, sunt nu mai puţin patru parlamentari traseişti ce candidează din nou. Cristian Burlacu i-a părăsit pe liberali în 2009, într-o vreme când farmecele PDL nu se ofiliseră încă. Aceeaşi eroare a făcut-o şi Mihai Apostolache, în martie 2010 care de dragul democrat-liberalilor a renegat şi tradiţia familiei care a dat ţării şi un senator PSD. Georgică Severin a îngroşat rândurile grupului PSD de la Senat, după ce a fost suspendat din PDL în decembrie 2010, când a votat în favoarea unei moţiuni de cenzură anti-Boc. Deputatul Andrei Sava, o tânără speranţă a Parlamentului în 2008, a intrat treptat în conflict cu conducerea PDL Prahova, dar nu a trecut la PSD decât în preajma moţiunii anti-Ungureanu când fiecare vot conta. PSD Prahova l-a acceptat pe liste doar după ce a primit ordin de la conducerea centrală.

La Sibiu, deputatul Gheorghe Roman a trecut la PSD, deoarece democrat-liberalii din judeţ nu i-au permis să candideze în iunie la primăria Mediaş.

În Suceava, PDL a pierdut doi deputaţi: Eugen Uricec şi Dumitru Pardău. Primul s-a sastisit de PDL la moţiunea anti-Ungureanu, iar al celui de-al doilea i s-a făcut lehamite la suspendarea lui Băsescu. Însă cei doi au cedat la doi peţitori diferiţi: Uricec PSD-ului, iar Pardău PNL-ului cu care a mai avut o relaţie, dar care s-a terminat prost, când a plecat cu Flutur şi Stolojan să formeze PLD.

La Timiş, PPDD a cooptat-o pe liste pe Maria Eugenia Barna. Aleasă ca deputat PSD, a trecut la UNPR, fapt ce a provocat ranchiună printre pedeşti. Unul dintre ei, Vasile Bleotu, a scandalizat atunci când a numit-o pe Barna, într-o şedinţă a comisiei de buget-finanţe a Camerei, drept „curvă politică”. Acum Barna e în partidul lui Dan Diaconescu. De meserie pastor baptist, deputatul Marius Dugulescu a avut ocazia să reflecteze la porunca biblică „Să nu preacurveşti”. Nu ştim ce a înţeles, cert e că a devenit deputat ca membru PDL, a votat alături de PNL moţiunea de cenzură ce a adus USL-ul la putere, iar acum este candidat PPDD.

În Tulcea, Marian Avram a plecat din PDL, după ce preşedintele organizaţiei Victor Tarhon a refuzat să-i garanteze încă din aprilie că va candida în acelaşi colegiu la alegerile din iarnă.

La Vrancea, candidează unul din veteranii PDL, Petru Filip, numai că din partea PSD, partid cu care şi-a descoperit afinităţi deosebite în primăvara acestui ani.

În Vaslui, PPDD se poate mândri cu candidatura deputatului Viorel Cărare, de care i-a păgubit de „ciocoii” de la PDL care nu l-au apreciat la adevărata valoare pentru că au refuzat să-i susţină o nouă candidatură. Tot în Vaslui, a ajuns să candideze şi deputatul de Iaşi, Tudor Ciuhodaru. Iaşii nu l-au mai încăput de Ciuhodaru deoarece pesediştii din judeţ au refuzat cu încăpăţânare să-l accepte pe listele USL. De altfel, se pare că nici partidele nu sunt suficient de multe pentru agilul chirurg care a trecut de la PSD la UNPR, apoi la PC, înapoi la UNPR, iar acum în PPDD.

Oarecum surprinzător, listele din Bucureşti conţin doar trei nume de parlamentari traseişti, deşi sunt scoase la bătaie 40 de colegii. Pe de altă parte, cel mai ilustru traseist în Capitală candidează, deoarece liberalii bihoreni au refuzat să comită aşa o grozăvie încât să-l pună pe liste. Este vorba de Octavian Bot, protagonist al unei cariere politice năucitoare. A început în 1990 în PAC unde a rămas până în 1993, când a plecat la PL 93. În 1995 devine membru PNL, partid pe care îl abandonează un an mai târziu, în favoarea UFD. Din 2002, activează doi ani în Acţiunea Populară. Se pare că 7 ani în acelaşi partid l-au exasperat aşa că Bot se înscrie în mai 2011 în PNL aruncând totodată şi sudalma de adio la adresa foştilor colegi: „PDL este un partid de papagali, fără să-i jignesc”. Liderul PNL, Crin Antonescu, altminteri necruţător în diatribele sale împotriva traseiştilor, a fost surprinzător de îngăduitor cu noul său subordonat: „Este un om cu convingeri ferme”. În comparaţie cu Bot, Cătălin Croitoru şi Gabriel Mutu (ambii de la PDL) sunt nişte amatori incompetenţi în ale traseismului câtă vreme nu au tras clapa decât unui singur partid, PDL.

La prima vedere, PDL pare victima evidentă a traseismului însă nu merită căinaţi deloc. Deşi au trecut prin trauma anilor 2000-2004 când PSD îi lua constant din parlamentari, democraţii nu au învăţat nimic. În perioada guvernării Alianţei D.A., Vasile Blaga, pe atunci ministru de Interne, a năşit o lege prin care primarii erau obligaţi să-şi declare într-un anumit interval apartenenţa politică. Practic, a fost o invitaţie la traseism pentru aleşii locali ai opoziţiei care au trecut în masă la PD. Astfel, că democraţii de atunci se puteau lăuda şi mai mult că ei sunt „partidul primarilor”.

După ruperea coaliţiei dintre PSD şi PDL, în 2009, democrat-liberalii au recurs la noi racolări şi au încurajat plecările din PSD la viitoarea UNPR, dând un larg concurs constituirii grupurilor parlamentare ale Uniunii, în depăşirea obstacolelor din Regulamentele celor două Camere.

Acum, PDL vine cu o garnitură de candidaţi în proporţie de 75% schimbată, însă cei care nu au fost în Parlament sunt departe de a fi fecioare imaculate, mulţi trecând prin mai multe sedii de partide fără să fi ajuns deputaţi sau senatori.

De altfel, în toate partidele găsim candidaţi noi la Parlament dar cu un trecut ce le-a creat o reputaţie îndoielnică. Sunt şi foşti parlamentari care vor să se reîntoarcă în Parlament, dar prin intermediul altor partide. În plus, sunt parlamentari care nu şi-au schimbat partidul în această legislatură, dar care sunt oricum la a doua sau a treia căsnicie politică, comiţând infidelităţile mai demult.

Paradoxală este şi situaţia candidaţilor UNPR ce aspiră la noi mandate sub sigla USL. Majoritatea lor covârşitoare provine din PSD, iar restul din PNL. „Divorţul” de aceste partide rareori a fost amiabil, aruncându-se cuvinte grele din ambele părţi. Acum uneperiştii vor noi mandate, mizând inclusiv pe suportul celor cu care au avut dispute dure în ultimii ani.

Toate aceste lucruri, arată că şi Parlamentul viitor va fi infestat de persoane care cu convingeri politice variabile, în funcţie de cine deţine puterea la un moment dat sau altul.