Plen comun al celor două Camere, pentru revizuirea Constituţiei

Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se va reuni, marţi, începând cu ora 15.00, pentru a adopta regulamentul Comisiei de revizuire a Constituţiei, dar şi pentru a aproba numirea unor parlamentari femei la APCE, potrivit deciziei Birourilor permanente reunite.
Iulian Tudor
05 mart. 2013, 09:17
Plen comun al celor două Camere, pentru revizuirea Constituţiei

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean a declarat, marţi, după şedinţa Birourilor permanente reunite, că proiectul de regulament al Comisiei de revizuire a Constituţiei a fost avizat şi de către opoziţie, având în vedere că modificările avansate au fost de natură tehnică, scrie Mediafax.

În ceea ce priveşte delegaţii Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), Oltean a spus că în acest moment toţi cei zece delegaţi sunt bărbaţi şi că există o solicitare expresă să existe şi femei.

„APCE presupune ca delegaţia românească să fie reprezentată şi de către femei parlamentar. Din nefericire, din cei zece delegaţi pe care Parlamentul României i-a desemnat pentru Adunarea parlamentară toţi sunt de sex opus femeii, deci sunt bărbaţi, şi există o solicitare expresă în această privinţă şi cred că azi grupurile parlamentare vor trebui să desemneze în locul unui sau chiar a doi bărbaţi două femei parlamentar”, a spus Otean.

El a precizat că marţi până în ora 15.00 fiecare grup parlamentar va analiza şi va face în aşa fel încât să găsească o soluţie de a retrage propunerea unui parlamentar bărbat şi să facă o altă propunere care să privească o femeie parlamentar.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Limita de vârstă maximă stabilită pentru șoferi
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Se schimbă din nou vremea. Vești de ultimă oră de la ANM
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar