Ploaia torenţială a făcut prăpăd în Alba. Mai multe gospodării şi drumuri au fost inundate

Mai multe gospodării şi drumuri au fost inundate, miercuri, în comuna Lopadea Nouă din judeţul Alba, după o ploaie torenţială şi căderi de grindină. Oamenii se tem că livezile de pomi fructiferi şi culturile agricole le vor fi afectate de căderile de grindină.
Alina Costache
07 iun. 2017, 18:57
Ploaia torenţială a făcut prăpăd în Alba. Mai multe gospodării şi drumuri au fost inundate

Un localnic din satul Ciuguzel, comuna Lopadea Nouă, a postat pe contul său de Facebook două filmuleţe cu ploaia torenţială de miercuri, el susţinând, îngrozit, că „aceasta este puterea lui Dumnezei”, iar în curtea lui este o „tornadă”.

„Priviţi, oameni buni, urmările ploii de la Ciuguzel. Curţi inundate, rafale de vânt. Gheaţa bate pe terasă şi încă plouă foarte tare. Această apă este la mine sub terasă, o terasă acoperită. Fulgeră şi tună. Aceasta e puterea lui Dumnezeu”, a comentat acesta.

El a descris ploaia torenţială în mai multe rânduri ca fiind o tornadă şi o urgie.

Apa cu noroi a ajuns în mai multe gospodării ale oamenilor, iar pentru evacuarea acesteia au intervenit reprezentanţii Primăriei cu utilaje.

De asemenea, canalizările nu au făcut faţă cantităţii mari de precipitaţii căzute într-un interval scurt de timp, iar mai multe drumuri au fost inundate.

Oamenii se tem că livezile de pomi fructiferi le vor fi afectate de căderile de grindină, iar culturile agricole le sunt compromise, întrucât au văzut şiroaie de apă scurgându-se pe ele.

Mai multe localităţi din judeţul Alba s-au aflat, miercuri, sub cod galben de inundaţii, meteorologii semnalând descărcări electrice, averse de ploaie, vânt puternic şi căderi de grindină.

Citeşte şi INHGA: Cod portocaliu şi galben de inundaţii în mai multe bazine hidrografice din ţară UPDATE

 

DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Cele mai sigure țări în cazul în care începe Al Treilea Război Mondial. În două dintre ele se ajunge repede, sunt aproape de România
Capital.ro
Decizie pentru posesorii de buletine. Se schimbă cărțile de identitate din 7 mai
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Decizie de ultimă oră! CCR respinge contestațiile împotriva lui Călin Georgescu. Candidatura rămâne în picioare!
Adevarul
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi și datorii neplătite
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Cel mai înalt drum din România, necunoscut turiștilor. Ar fi protejat de spiritele pădurii
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
A murit arsă de vie, chiar cu o zi înainte de a sărbători ziua de naștere! Soțul ei a reușit să scape cu viață din același incendiu de vegetație din Maramureș
Cancan.ro
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Putin țintește România. Planul real al Rusiei: Iese cu moarte de om, ca în 89
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Ilie Bolojan îi liniștește pe soldații români. ”Nu vom trimite trupe în Ucraina, nu vom dubla cheltuielile de apărare”
MediaFlux
Se dau gratuit pentru pensionarii din București! Primăria a anunțat deja beneficiul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
1300 de contestații la BEC: furie împotriva lui ”Mesia” sau hacking birocratic?