Ploi în mare parte din țară în Săptămâna Mare. Meteorologii anunță că luni valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice perioadei. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua slab local în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia și la munte și izolat în Muntenia și posibil în Moldova. În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Moldova, sudul Banatului și al Transilvaniei și local la munte, cu rafale de 50…60 km/h, dar temporar și în Dobrogea și local în Muntenia cu viteze în general de 40…45 km/h.
Temperaturile maxime se vor situa între 10 grade pe litoral și 20 de grade în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaților Orientali și 13 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.
Ploi vor fi înregistrate și marți. Valorile termice se vor menține în jurul celor specifice datei. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 21 de grade, iar cele minime se vor situa între 2 și 13 grade. Cerul va avea înnorări temporare și va ploua local în zona montană și submontană, precum și în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Oltenia și izolat în rest. La munte la altitudini mari vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Moldova, sudul Banatului și al Transilvaniei și local la munte, cu rafale de 50…60 km/h, dar temporar și în Dobrogea și local în Muntenia cu viteze în general de 40…45 km/h. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.
Meteorologii ANM au emis o ATENȚIONARE METEO COD GALBEN pentru intervalul 14 aprilie, ora 10 – 16 aprilie, ora 10, de intensificări ale vântului în Banat și Moldova.
”În Banat și Moldova, temporar vântul va avea intensificări cu rafale de 50…60 km/h, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali de 75…90 km/h.
Local și temporar vântul va avea intensificări și în celelalte regiuni, cu viteze în general de 40…50 km/h”, a transmis ANM.
Citește și: Gata cu iarna! Vremea se schimbă radical în România, temperaturi de 25 de grade anunțate de ANM
PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU BUCUREȘTI
Luni, vremea va fi normală termic, astfel că temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă va fi de 5…7
grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat (30…35 km/h).
Marți, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și noaptea vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla în general moderat (30…35 km/h). Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea
minimă de 6…8 grade.