Ploi însoţite de descărcări electrice în majoritatea zonelor ţării după 4 mai

După atâta soare şi vreme de vacanţă, iată că precipitaţii însoţite de descărcări electrice revin după data de 4 mai. Norii se tot înmulţesc şi, după amiază mai ales lasă averse cu fulgere şi tunete în vestul, centrul şi nordul ţării, ca şi la munte. Vremea mohorâtă este valabilă până pe data de 10 mai.
Romania TV
02 mai 2012, 14:06
Ploi însoţite de descărcări electrice în majoritatea zonelor ţării după 4 mai

Potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), realizate pe baza datelor provenite de la Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată de la Reading (Anglia), în următoarele nouă zile, în zona Banatului, temperaturile diurne vor scădea uşor după data de 2 mai, iar treptat se va ajunge la valori normale spre sfârşitul primei decade a lunii mai. Minimele nocturne se vor menţine ridicate, o uşoară scădere fiind de aşteptat după data de 5 mai. În plus, probabilitatea de apariţie a averselor, în general slabe cantitativ, va fi mai mare după data de 4 mai.

În Crişana, valorile termice se vor situa cu mult peste mediile multianuale ale perioadei, caracterizând o vreme deosebit de caldă în prima jumătate a intervalului de prognoză analizat, respectiv 27 aprilie – 10 mai, apoi vor scădea uşor de la o zi la alta, apropiindu-se de normele climatologice spre sfârşitul perioadei. Ploile, mai ales averse însoţite de descărcări electrice, se vor semnala cel mai probabil după data de 4 mai.

Pentru Transilvania, meteorologii estimează temperaturi medii ridicate atât la valorile maxime, cât şi la cele minime până spre data de 3-4 mai, după care regimul termic va marca o scădere treptată, până la mediile multianuale ale perioadei spre sfârşitul perioadei de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe cantitativ, va creşte începând cu data de 4 mai.

În Dobrogea, ploi slabe cantitativ se vor semnala spre perioada 6-8 mai.

În Maramureş, după data de 4 mai, temperaturile vor marca o scădere, mai ales la valorile maxime diurne a căror medie nu va mai depăşi 20 de grade Celsius la sfârşitul intervalului. Aversele, însoţite de descărcări electrice, vor avea o probabilitate mai mare de apariţie între 4 şi 7 mai.

În Moldova, temperaturile medii vor marca o scădere, spre 20 de grade Celsius la sfârşitul intervalului. Minimele termice vor avea o valoare medie relativ constantă, cu o uşoară tendinţă de scădere în ultimele zile. Meteorologii prognozează apariţia precipitaţiilor, dar neînsemnate cantitativ, după 2-4 mai.

Regimul termic din Muntenia se va caracteriza în următoarele nouă zile printr-o vreme caldă, cu maxime termice medii cuprinse între 24 şi 27 grade Celsius şi minime de peste 10 grade Celsius, până în jurul datei de 5 mai, după care tendinţa va fi de scădere uşoară a maximelor. Ploi, slabe cantitativ şi de scurtă durată, vor apărea după data de 4 mai.

În Oltenia, vremea se anunţă caldă până în jurul datei de 5 mai, când temperaturile medii se vor situa peste mediile multianuale ale perioadei. Astfel, minimele nocturne vor depăşi uşor 10 grade Celsius, iar maximele se vor situa peste 24 de grade Celsius. În intervalul 4-6 mai, se vor semnala ploi slabe cantitativ.

La munte, temperaturile minime vor avea o medie de circa 16 grade Celsius, cu tendinţă de scădere în ultima parte a intervalului. Vremea va fi, în general, frumoasă în prima parte a intervalului, iar averse şi descărcări electrice se vor semnala după 1 mai, cu probabilitate mai mare de extindere în jurul datei de 5 mai.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Secretul gospodinelor din Moldova pentru ouă de Paște frumos colorate. Ai nevoie doar de aceste plante banale
Capital.ro
UE a blocat România. Ordinul a venit chiar înainte de Paște. Nu se mai trece granița până la 30 septembrie
Playtech.ro
Cum să nu iei amendă de 1600 de lei când parchezi lângă trecerea de pietoni. Distanța legală pentru evitarea sancțiunilor
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Zuckerberg reinventează Facebook-ul: Are o idee nebunească
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Tudor Duma, dealerul lui Vlad Pascu, a fost reținut după moartea prietenului său Rareș. Ce acuzații îi sunt aduse
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Rusia, posibila amenintare pentru Romania: „Ultima vara de pace nu mai este complet ireala”
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Gigi Becali și-a lăsat barbă și acum călugării îl urmează peste tot! Recent i-a dus pe toți la stână în Rolls-Royce: Hai la oi VIDEO și FOTO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți