Zilele trecute, Benny Cash a făcut o vizită în București și, din nou, a dat dovada dărniciei sale. De această dată în mașina lui, în zona Pieței Unirii, tânărul ploieștean a scos din buzunar un teanc de bancnote de un leu și, după ce a coborât din bolid, a început să arunce în sus cu banii, potrivit spynews.ro. Motivul a fost legat de dorința lui de a face sărbătorile mai frumoase celor din jurul său și, în dezideratul său, a fost atent să nu mai lovească pe cineva din greșeală cu banii.
Dar, oricât de frumos a fost gestul lui, Benny a reușit să atragă atenția Poliției. Așa că un agent de poliție a venit vertiginos către el și, după ce s-a prezentat regulamentar, i-a cerut actele.
În timp ce oamenii culegeau banii de pe jos, polițistul s-a lămurit că actele lui Benny Cash sunt în regulă și, spre ușurarea ploieșteanului, i-a dat drumul, acesta fiind fericit din cale afară că a scăpat fără o amendă de 1.500 de lei, așa cum a pățit data trecută.