Ploile abundente şi vânturile puternice au făcut cel puţin 20 de victime în Italia

Vânturile violente şi ploile abundente, care au făcut cel puţin 20 de victime în această săptămână în Italia, au distrus de asemenea zeci de hectare de pădure, în special în nordul ţării, au anunţat vineri autorităţile italiene.
Romania TV
03 nov. 2018, 08:37
Ploile abundente şi vânturile puternice au făcut cel puţin 20 de victime în Italia

Regiunea Veneto din nord-estul Italiei a fost deosebit de afectată, unde sute de copaci au fost dezrădăcinaţi pe versanţii munţilor Dolomiţi, în urma vânturilor extrem de puternice de joi.

„Peisajul arată ca după un cutremur de pământ”, a declarat guvernatorul acestei regiuni, Luca Zaia. Aproximativ 160.000 de persoane au rămas fără electricitate în Veneto.

Vineri, două persoane au murit, o femeie de 87 de ani şi o turistă germană în vârstă de 62 de ani, lovită de fulger în Sardinia. Aceste decese ridică la 20 numărul persoanelor ucise de intemperii de la începutul săptămânii, potrivit unui raport al Protecţiei Civile.

Nivelul de alertă a rămas ridicat vineri în Veneto, în contextul în care meteorologii se aşteaptă la un nou val de ploi şi vânturi puternice pe durata acestui weekend.

În sudul ţării, Sicilia a fost afectată de inundaţii şi mai multe drumuri au fost acoperite de ape. Şcolile au rămas închise, la fel ca multe dintre parcurile publice.

Protecţia Civilă italiană a declarat că acest val de vreme nefavorabilă reprezintă „una dintre cele mai complexe situaţii meteorologice din ultimii 60 de ani”.

Veneţia s-a confruntat luni cu una dintre cele mai ample creşteri ale nivelului apei din istoria sa recentă, iar rafalele de vânt au atins viteze de 180 de kilometri pe oră.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Ce conține, de fapt, carnea de mici de la supermarketuri. Rezultatele de laborator sunt șocante
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Anunțul lui George Simion răstoarnă România: E primul pas
Playtech.ro
Alimentul care dublează numărul de boboci de trandafiri. Vor înflori toată vara
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza în România. Se schimbă vremea în București, începând de sâmbătă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Mesajul Runelor pentru Joi, 1 mai 2025. Patru zodii au noroc pe toate planurile, trei zodii au probleme
MediaFlux
Câtă putere are președintele României. Ce atribuții are „primul om în stat”, conform Constituției
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri