Plumb: Tichetul din Programul „Rabla” va fi transmisibil, dar REDUCEREA se acordă pentru un tichet

Tichetul valoric de 1.500 de euro care va fi acordat pentru casarea unui autoturism vechi în cadrul Programului "Rabla" va fi transmisibil, dar reducerea de preţ la achiziţionarea unei maşini noi va fi contravaloarea unui singur tichet, a anunţat marţi ministrul Mediului, Rovana Plumb.
Romania TV
09 apr. 2013, 11:21
Plumb: Tichetul din Programul

Prezentă la deschiderea Târgului Romenvirotec de la Romexpo, ministrul Rovana Plumb a vorbit despre Programul „Rabla” pe 2013, care va fi lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului în 15 aprilie. Ministrul Mediului a spus că după lansarea în dezbatere publică va mai trece o săpătămână, în care se aşteaptă observaţiile şi propunerile celor interesaţi, înainte ca programul să poată începe, informează Mediafax. Modul în care se va desfăşura programul va fi stipulat într-un ghid de finanţare, aprobat prin ordin de ministru, astfel că nu va fi necesară adoptarea de către Guvern.

Până în acest moment, este sigur că valoarea voucher-ului va fi de 1.500 de euro, respectiv 6.500 de lei, a precizat ministrul Rovana Plumb.

CITEŞTE ŞI: Tichetele RABLA 2013 se vând pe piaţa neagră, deşi încă nu s-au emis. Ce spune ministrul Mediului

Pentru casarea unei maşini va fi acordat un voucher, care va putea fi folosit pentru achiziţionarea unui automobil nou sau va putea fi vândut de către proprietar.

Cu siguranţă va fi posibilă înstrăinarea tichetului, pentru că sunt foarte mulţi cetăţeni care nu au posibilitatea să îşi cumpere un autoturism numai în baza tichetului„, a spus Rovana Plumb.

Ministrul a adăugat, însă, că nu va mai exista posibilitatea obţinerii unei reduceri mai mari la achiziţionarea unui nou autoturism, prin prezentarea a până la trei tichete valorice de către cumpărător.

Despre bugetul alocat programului anul acesta, ministrul Rovana Plumb a spus că acesta este în evaluare, precizând totuşi că va fi „aproximativ egal, dar nu mai mare” faţă de 2012.

Rovana Plumb a mai spus că, din Fondul de Mediu, din care este finanţat Programul „Rabla”, trebuie restituită şi vechea taxă auto celor care au câştigat procesul intentat statului, suma necesară fiind estimată în acest moment la un miliard de lei. De la începutul acestui an a fost restituită suma de aproximativ un milion de euro.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Unde găseşti cea mai ieftină mâncare din Bucureşti? Cu 70 de lei cumperi 6 preparate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Ce scrie pe certificatul de deces al Papei Francisc. Care este cauza oficială a morții
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Se schimbă regulile de pensionare în România: Ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor
MediaFlux
Cauza morții Papei Francisc. Anunțul oficial făcut de Vatican
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta