PMB: Demersul companiei UTI cu privire la Arena Naţională este o formă clară de şantaj

Primăria Capitalei a calificat, sâmbătă, demersul firmei UTI cu privire la Arena Naţională drept "o formă clară de şantaj", municipalitatea susţinând că, de această dată, compania "îşi asumă direct campania de discreditare a primăriei şi a primarului general, dusă până acum doar prin intermediul anumitor publicaţii".
Romania TV
17 nov. 2018, 12:10
PMB: Demersul companiei UTI cu privire la Arena Naţională este o formă clară de şantaj

„Referitor la scrisoarea deschisă pe care UTI a difuzat-o în spaţiul public şi în care se aduc acuzaţii Primăriei Municipiului Bucureşti cu privire la managementul Arenei Naţionale, facem următoarele precizări: demersul companiei UTI este o formă clară de şantaj, întrucât nu pot coexista, în cadrul aceluiaşi document, alegaţii referitoare la o posibilă viitoare colaborare cu Primăria Capitalei şi informaţii trunchiate sau pur şi simplu neadevărate despre situaţia de la Arena Naţională. În realitate, compania UTI îşi asumă, de această dată, direct campania de discreditare a Primăriei Capitalei şi a Primarului General, dusă până acum doar prin intermediul anumitor publicaţii. Prin urmare, Primăria Municipiului Bucureşti îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă atât conducerea UTI, cât şi instituţiile de presă care au publicat articole pe acest subiect fără a cere un punct de vedere Primăriei Capitalei şi fără o verificare elementară a informaţiilor”, se arată într-un comunicat de presă al PMB remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Primăria Capitalei „nu are cum să primească nici sfaturi, nici critici” de la o companie care „s-a discreditat prin modul defectuos în care a prestat servicii către municipalitate”, încasând în schimb sume de ordinul zecilor de milioane de euro.

„Deşi în scrisoarea publică se susţine că ‘întreţinerea şi menţinerea Arenei la parametrii impuşi de standardele FIFA/UEFA ar fi costat mult mai puţin în cadrul contractului de întreţinere încheiat cu UTI’ comparativ cu cheltuielile practicate în prezent de compania care gestionează acum stadionul, reamintim că, în perioada 2014 – 2017, când compania UTI administra Arena Naţională, în baza unui acord cadru, compania a încasat nu mai puţin de 26 de milioane de lei. Mai mult decât atât, în baza acelui acord cadru, SC UTI Grup SA realiza doar activităţi de întreţinere şi exploatare curentă a echipamentelor şi instalaţiilor din cadrul Arenei Naţionale, notificând beneficiarului starea tehnică a sistemelor şi defecţiunile apărute la componentele acestora, fără să procedeze la repararea sau înlocuirea acestora. Referitor la raportul încasări/cheltuieli, subliniem încă o dată că, în perioada 2011 – 2017, încasările se ridicau la 25,7 milioane lei, iar cheltuielile la 77,4 milioane lei (diferenţa neacoperită – 66,8%)”, explică PMB.

Sursa citată menţionează că, după rezilierea contractului, 2017 a fost primul an în care s-a redus la maximum diferenţa dintre încasări şi cheltuieli: încasările s-au ridicat la 4,6 milioane lei, iar cheltuielile la 5 milioane de lei (prin urmare din totalul cheltuielilor doar 8,3% nu sunt acoperite de încasări).

Reprezentanţii municipalităţii amintesc că, în luna mai, primăria a încheiat un acord-cadru cu Asocierea Compania Municipală Energetică Bucureşti SA şi Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA, în valoare de 15 milioane de lei, cu o durată de 36 de luni, pentru servicii tehnice de exploatare, operare, mentenanţă corectivă şi preventivă, instalaţii termice, ventilaţie, instalaţii de stins incendiu, instalaţii de joasă tensiune şi instalaţii de curenţi slabi pentru Arena Naţională.

„În acest context, reamintim că un alt contract păgubos pe care compania UTI îl avea cu Primăria Capitalei (contract care a fost reziliat în luna decembrie 2017) a fost cel prin care această companie a gestionat sistemul de management al traficului, la preţuri de 25 de ori mai mari decât preţurile practicate în prezent de către Compania Municipală Managementul Traficului, înfiinţată de Primăria Capitalei. Astfel, potrivit acordului cadru încheiat între UTI şi Administraţia Străzilor, preţul unei licenţe (pentru a putea fi integrată în BTMS, orice intersecţie din Capitală are nevoie de o licenţă de integrare emisă de dezvoltatorul softului pe baza căruia funcţionează sistemul) era de 220.678 lei (circa 50.000 euro). Deşi în anul 2016, printr-un act adiţional, compania UTI a scăzut preţul la 99.000 lei, licenţele au fost cumpărate anterior acestei modificări. Până în anul 2016, PMB a recepţionat peste 200 de astfel de licenţe. În prezent, preţul unei licenţe de integrare livrată de Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti (…) este de aproximativ 2.000 euro, adică de 25 de ori mai puţin”, se menţionează în comunicat.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului de firme UTI, Răzvan Petrescu, anunţa în urmă cu două zile, într-o scrisoare deschisă adresată primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, disponibilitatea de a contribui la remedierea urgentă a situaţiei de pe Arena Naţională.

SC UTI GRUP SA, care a administrat Arena Naţională în perioada 2014 – martie 2017 în baza unui acord-cadru şi a trei contracte subsecvente, aprecia că investiţia totală într-un gazon cu o rezistenţă mare la uzură este mai avantajoasă, deoarece permite desfăşurarea, în condiţii foarte bune, a mai multor evenimente.

„Un cost scăzut de înlocuire a gazonului, fără a ţine cont de calitatea şi tipul seminţelor utilizate pentru însămânţare, de maturitatea ruloului, de calitatea substratului, de grosimea ruloului recoltat, de utilajele folosite la montaj şi recoltare, de tratamentele aplicate şi de întreţinerea permanentă a acestuia, nu reprezintă, aşa cum se vede, o economie pe termen lung. Aţi afirmat că achiziţionând un gazon care nu respectă standardele aţi redus costul de achiziţie la jumătate. Gazonul instalat de UTI a costat aproximativ 200.000 de euro, dar s-au organizat, în condiţii optime, o serie de 45 de evenimente succesive (meciuri, concerte). Adică un cost de circa 4.500 de euro per eveniment. Asta reprezintă pentru dumneavoastră o sumă exagerată pentru un obiectiv de importanţa Arenei Naţionale?”, se arăta în scrisoare.

Gabriela Firea a anunţat, pe 12 noiembrie, că Arena Naţională va fi închisă pentru competiţiile sportive până la remedierea stării gazonului, ea menţionând, totodată, că acest proces ar putea dura două – trei luni.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”