PNL arată că instituţiile europene au făcut nenumărate apeluri autorităţilor române să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia şi aminteşte că România şi-a luat anumite angajamente atunci când a aderat la Uniunea Europeană.
Astfel, liberalii au semnat declaraţia-angajament care conţine cinci puncte, prin care se angajează să susţină suspendarea de la aplicare a modificărilor legilor justiţiei, fie prin iniţiativă legislativă, fie prin Ordonanţă de Urgenţă, să susţină punerea în acord a prevederilor legale cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi să susţină solicitarea adresată Comisiei de la Veneţia de asistenţă, la nivel parlamentar, în procesul de legiferare în domeniul Legilor Justiţiei, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, în strânsă legătură cu experţii Comisiei Europene.
De asemenea, PNL se angajează să voteze împotriva iniţiativelor care modifică Codul penal şi Codul de procedură penală aflate în procedură legislativă şi care se află în dezacord cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi să susţină amendarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, în acord cu deciziile de neconstituţionalitate ale Curţii Constituţionale, precum şi cu directivele Uniunii Europene, în urma unui amplu proces de consultare publică cu societatea civilă, organizaţiile profesionale şi actorii relevanţi din sistemul judiciar.