PNL cere demiterea ministrului Culturii pe motiv că a comis o nouă GAFĂ

Partidul Naţional Liberal îi cere premierului Dacian Cioloş demiterea ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, pe motiv că acesta a propus în nume personal o administrare comună a Vaticanului şi a statului român asupra Bibliotecii Batthyaneum de la Alba-Iulia. Cererea de demitere a fost făcută de Radu F. Alexandru, vicepreşedintele PNL.
Filip Stan
04 apr. 2016, 13:39
PNL cere demiterea ministrului Culturii pe motiv că a comis o nouă GAFĂ

În faţa actelor grave de lipsă elementară de profesionalism şi de responsabilitate îndreptate împotriva interesului naţional şi ale drepturilor legitime ale statului român, Partidul Naţional Liberal îi cere premierului Dacian Cioloş demiterea imediată a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu’, a spus Radu F. Alexandru. Potrivit acestuia, cu ocazia unei vizite făcute la Vatican, Vlad Alexandrescu s-a întâlnit cu Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, la discuţii fiind prezent şi ambasadorul României de pe lângă Sfântul Scaun. ‘ Propunerea ministrului Culturii este o iniţiativă strict personală. Nu a fost discutată înainte de plecarea lui de nimeni şi cu nimeni la Bucureşti. Nicio autoritate a statului, Ministerul de Externe, premier, preşedinte, nimeni nu l-a mandatat pe Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, să înainteze o asemenea propunere‘, a mai spus Radu F. Alexandrescu.

Potrivit acestuia, Biblioteca Batthyaneum şi fondul de carte pe care îl deţinea au intrat în proprietatea statului român după Marea Unire de la Alba-Iulia, în virtutea Tratatului de la Trianon. Radu F. Alexandrescu a precizat că biblioteca deţine 64.000 de unităţi bibliografice, scrise în 30 de limbi şi dialecte, 1.650 de manuscrise medievale occidentale, unele din secolul al IX-lea, 609 – circa 70% din incunabulele existente în România. „Codex Aureus’, cu siguranţă cel mai celebru exponat, este alături de ‘Tezaurul Pietroasele’ unul dintre cele mai scumpe valori pe care le deţine România’, a arătat Radu F. Alexandrescu. Acesta a precizat că toate bunurile şi colecţiile pe care le deţine Biblioteca Batthyaneum sunt proprietate publică a statului şi intră sub incidenţa Legii privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

Radu F. Alexandru a explicat că statul român se află într-un diferend juridic cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia, care revendică biblioteca şi patrimoniul acesteia.

Potrivit lui, în informarea comisiei speciale de retrocedare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor privind şedinţa din 16 septembrie 2015, în care s-a analizat din nou cererea Arhiepiscopiei, s-a consemnat că decizia de respingere este motivată de faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză la data preluării de către stat. ‘Dincolo de modul incalificabil şi inadmisibil în care ministrul Culturii ignoră Constituţia şi legile ţării, oferta făcută de Vlad Alexandrescu la Vatican (…) poate să aducă grave prejudicii României şi în relaţiile internaţionale’, a susţinut Radu F. Alexandru. Acesta a mai spus că Vlad Alexandrescu a lansat şi oferta organizării a două expoziţii la Vatican, prima urmând să cuprindă piese din tezaurul Batthyaneum. ‘Niciun bun cultural public care se află într-un litigiu juridic nu poate fi scos din ţară nici măcar temporar. E de luat în calcul varianta ca, o dată închisă expoziţia, Vaticanul să nu restituie României partea din tezaurul Bibliotecii Batthyaneum care a ajuns la Vatican şi să spună ‘Ne oferim bunele servicii să le păstrăm noi până când există o hotărâre definitivă a justiţiei.Acest pericol există şi nu poate fi ignorat”, a mai susţinut Radu F. Alexandru.

Șeful de la cultură nu este la prima gafă diplomatică. Acesta a declarat după o vizită la Vatican că motivul pentru care Sanctitatea Sa Papa Francisc nu vine în România este clădirea ”Cathedral Plaza”, al cărui investitor este în proces cu Biserica Catolică și Ministerul Culturii.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Cum păstrezi căldura în casă mai mult timp. Trucul prin care economisești bani la facturi și care menține temperatura ideală
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. A primit lovitura care îl pune la pământ: „Ca Ceaușescu!”
Playtech.ro
Greșeala care le poate aduce românilor care stau la bloc o amendă de 40.000 de lei. Mulți ignoră acest gest banal
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Dezvăluirile unui general iranian de top privind înfrângerea suferită de Iran în Siria: „Am primit o lovitură foarte mare”
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Cele mai bune paste din lume. Seccretul a fost dezvăluit
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun mesaj, las…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Nicio șansă. Anunț cutremurător despre Călin Georgescu: O rețetă explozivă...
StirileBZI
Amendă de până la 3.000 de lei pentru românii care fac asta! Certurile cu vecinii încep de la această lege
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Crin Antonescu atrage atenția asupra riscurilor amânării alegerilor prezidențiale
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Casa Națională de Pensii lansează aplicația e-Talon pentru digitalizarea cupoanelor de pensie