PNL, chemat să întoarcă armele contra guvernului Ponta. Condiţiile PDL pentru alianţa cu liberalii

Partidul Democrat Liberal ar putea să discute o posibilă alianţă cu liberalii, condiţia esenţială fiind însă sancţionarea Guvernului USL, de către liderii PNL.
Iulian Tudor
08 aug. 2013, 15:00
PNL, chemat să întoarcă armele contra guvernului Ponta. Condiţiile PDL pentru alianţa cu liberalii

Democrat-liberalii nu exclud o alianţă cu Partidul Naţional Liberal, însă condiţiile pe care le pun colegilor lor de dreapta sunt extrem de aspre. Astfel, pentru reapropiere între cele două partide PNL trebuie să se distanţeze de măsurile alianţei USL, să susţină proiectele de legi ale PDL-ului şi să voteze moţiunea simplă pe care PDL o va depune în toamnă.

Potrivit surselor democrat liberale, dacă PNL demonstrează că este un partid de dreapta se poate discuta şi despre o eventuală unificare. Reacţia vine după ce Elena Udrea a spus că este necesară refacerea alianţei dintre cele două partide.

Practic, trebuie, înainte de a face o unificare, să dovedim că putem lucra împreună pe proiecte comune. Vă reamintesc că PDL a creat Coaliţia pentru Constituţia Cetăţeanului, unde am invitat şi celelalte partide să ni se alăture. Există două iniţiative în Parlament în PDL, cea privind relaxarea fiscală şi sprijinirea întreprinzătorului. Sunt proiecte la care putem să dovedim că toţi cei de pe dreapta, care declarăm că suntem de dreapta şi că vrem întărirea dreptei să ne sprijinim în proiecte. Este primul test pe care trebui să-l trecem împreună. După aceea va veni testul europarlamentarelor şi, ulterior, vom vedea ce se mai face. S-o luăm încet„, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă o eventuală colaborare cu PNL este condiţionată de prezenţa la conducerea partidului a lui Crin Antonescu, Adriana Săftoiu a subliniat: „Dacă PNL susţine măsuri de dreapta sau sancţionează Guvernul USL pentru măsurile pe care le ia, şi care nu sunt deloc liberale şi nu stimulează deloc mediul de afaceri, sigur că putem discuta, dar dacă intraţi în detalii, cine va conduce, mi se pare, în momentul de faţă, neinteresant„.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe