PNL îi cere lui Marcel Boloș să ”protejeze” pensiile private de o impozitare progresivă

Grupul fiscal al PNL, care întrunește finanțiștii partidului și ai mediului universitar, au transmis, în concret, ministrului Finanțelor, dl. Marcel Bolos, propunerea de protejare a pensiilor private de o impozitare progresivă, a anunțat deputat Florin Roman, vicepreședinte PNL.
Alina Costache
29 nov. 2023, 16:18
PNL îi cere lui Marcel Boloș să ”protejeze” pensiile private de o impozitare progresivă

PNL se opune impozitării progresive a pensiilor private.

”PNL a înaintat propunerea pentru apărarea pensiilor private. Amestecând partea de contributivitate cu cea de necontributivitate, inițiatorul, în speță Ministerul Muncii, a dat naștere unor interpretări nedorite, în sensul că pensiile private pot fi impozitate pe modelul pensiilor speciale. Textul propus pentru ordonanța “trenuleț” este rodul discuțiilor cu toți reprezentanții pieței și ai beneficiarilor”, susține deputat Florin Roman, vicepreședinte PNL, într-un comunicat de presă.

Citește și: Florin Roman: PNL nu susţine recompensarea celor care denunţă evaziunea fiscală și nici impozitarea progresivă a pensiilor private

Prezentăm mai jos propunerea de modificare a Articolului 100 din Codul Fiscal, text care va intra în vigoare la 01.01.2024:

Art. 100: Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii alin (1) – (5)
Art. 100: Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii
alin (1) – (5) nemodificate
(6) Pentru veniturile din pensii private încasate conform Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative şi respectiv ale Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale se aplică o cotă de impunere de 10%, după deducerea plafonului de venit neimpozabil lunar de 2.000 lei din venitul impozabil determinat conform prevederilor de la aliniatele (2)-(5) din prezentul articol”, precizează propunerea transmisă de grupul fiscal al PNL și acceptată de ministrul Finanțelor Publice.

”PNL rămâne solidar cu cei peste 8 milioane de români care sunt beneficiarii pensiilor private, după o viață de muncă activă.

PNL este partidul care a oprit naționalizarea Pilonului 2 de pensii și, nu de puține ori, ultima dată la angajarea răspunderii guvernului Ciolacu.

PNL este garantul că atât timp cât vom fi la guvernare, nimeni nu se atinge de pensiile private ale celor care muncesc cinstit”, a mai spus deputat Florin Roman, vicepreședinte PNL.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viața bate filmul. Cum se desfășoară, de fapt, Conclavul de la Vatican 
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025
Cancan.ro
Electrocasnicul care va fi interzis în România, din 1 iulie 2025. Decizia oficială vine de la UE
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump, avertisment final către Vladimir Putin privind Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor și semnează un acord!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre