PNL nu mai are numărul necesar de parlamentari pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură

PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali în cazul în care Executivul nu ia măsurile de reducere a CAS cu 5% şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit, până pe 1 mai, astfel încât să se aplice din iulie, scrie Mediafax.
Romania TV
08 apr. 2014, 13:51
PNL nu mai are numărul necesar de parlamentari pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură

Numărul parlamentarilor PNL a scăzut marţi la sub o pătrime din numărul total al aleşilor, prin anunţarea demisiilor din Senat ale liberalilor Victor Ciorbea şi Iosif Secăşan.

Potrivit Constituţiei, pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură sunt necesare semnăturile a minimum o pătrime din numărul parlamentarilor: „Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii”.

În prezent, PNL are 141 de parlamentari din totalul de 571, respectiv 47 de senatori şi 94 de deputaţi, în condiţiile în care Radu Stroe este în continuare membru al grupului PNL din Camera Deputaţilor.

Numărul minim necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură este, în prezent, de 143 de semnături.

Astfel, PNL este la acest moment în imposibilitatea de a iniţia singur o moţiune de cenzură.

Senatorul PNL Iosif Secăşan şi-a dat demisia, marţi, din Senat, arătând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului României şi PNL.

De asemenea, senatorul PNL Victor Ciorbea şi-a anunţat, marţi, demisia din Senat, urmare a alegerii sale în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce conține salata de icre vândută în magazine. Puțini dintre cei care cumpără citesc eticheta și sunt atenți la asta
Capital.ro
Ordin în România. Mecanismele de urgenţă au fost activate. E interzis: Situaţia este îngrijorătoare
Playtech.ro
Locul exact unde România va fi invadată de Putin! E mai jos pe hartă decât credeai, aici se aduc soldaţi
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Netflix aduce cel mai brutal thriller al anului. Pregătește-te pentru dezastru, din 25 aprilie
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Curs valutar luni, 14 aprilie 2025: BNR anunță cu câte unități a crescut prețul monedei euro
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis la cadouri. Ilie Bolojan a dat lege azi, 14 aprilie. E valabilă în toată țara
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Răsturnare în Turul 2 la alegerile prezidențiale conform ultimului sondaj Flashdata. Care sunt candidații din topul preferințelor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren