PNL nu mai sesizează CCR pentru pensiile speciale ale parlamentarilor. Gorghiu: Nu am găsit argumente

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi că liberalii nu au găsit argumente pentru a sesiza Curtea Constituțională cu privire la actul normativ referitor la pensiile speciale ale parlamentarilor. În acest sens a precizat că există un interes din partea partidului pe care îl conduce față de modul în care se va raporta Președinția la acest subiect.
Iulian Tudor
18 iun. 2015, 09:54
PNL nu mai sesizează CCR pentru pensiile speciale ale parlamentarilor. Gorghiu: Nu am găsit argumente

Au analizat colegii mei din Camera Deputaților eventualele aspecte care ar încălca prevederile constituționale și nu am reușit să găsim argumente care să poată să ne ajute să promovăm o sesizare la Curtea Constituțională și nici nu o să facem exercițiul acesta de dragul de a-l face știind că se pierde la CCR, se va respinge o asemenea sesizare.

Există în schimb un interes din partea noastră pentru a vedea cum se va raporta Președinția la legea despre care vorbeam. Există varianta să fie întoarsă la reexaminare, în același timp fiind posibilă și varianta de promulgare a legii”, a afirmat Gorghiu, într-un interviu pentru ”Adevărul”.

Citeşte şi: Gorghiu, despre audierea în dosarul lui Mihail Vlasov: Am dat explicaţii în calitate de martor, a durat puţin

Liderul liberal i-a felicitat pe colegii de partid pentru că au avut „comportamentul decent” și „conduita corectă” de a vota împotriva acestei legi.

„Este o lege care creează privilegii pentru parlamentari versus cetățeanul român care-și ia pensia conform regulii contributivității și, din păcate, e un moment extrem de nepotrivit pentru a discuta o asemenea lege în Parlamentul României”, a mai spus Alina Gorghiu.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Cei mai bine plătiți angajați de la stat. Și nici nu sunt amenințați de șomaj
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
CALVARUL prin care a trecut dentista din Brăila, înainte să moară. Detalii șocante din anchetă. Cum a vrut să se protejeze, dar nu a reușit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Joe Biden reevaluează candidatura dacă apar probleme medicale, în contextul presiunilor din partid
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'