PNL riscă să rămână pe drumuri. Sediul central este revendicat de către foştii proprietari

PNL riscă să-şi piardă sediul central al partidului de pe bulevardul Aviatorilor nr. 86, deoarece acesta se află în litigiu, fiind revendicat în instanţă de foştii proprietari, scriu jurnaliştii de la "Gândul".
Iulian Tudor
18 mart. 2013, 08:54
PNL riscă să rămână pe drumuri. Sediul central este revendicat de către foştii proprietari

De altfel, PNL a pierdut anul trecut o parte din curtea sediului central, care a fost la rândul ei revendicată de foştii proprietari. Lângă sediul liberalilor a fost construit deja un imobil.”La momentul acesta, există un proces de revendicare pe rol pentru clădirea din Aviatorilor. Dacă justiţia va considera că trebuie retrocedat, evident că se pierde sediul din Aviatorilor” a spus pentru gândul secretarul general al PNL, Eduard Hellvig.

Pentru că riscă să rămână fără sediul central, conducerea PNL intenţionează să solicite un nou sediu la RA-APPS.

Hellvig a precizat că în acest moment, PNL plăteşte lunar o chirie către RA-APPS atât pentru sediul central din Aviatorilor, cât şi pentru cel al USL, situat pe bld Kiseleff nr. 57.

„Dacă sediul din Aviatorilor este în litigiu, sediul din Kiseleff nu este contestat. E prematur să discutăm dacă vom cumpăra sediul din Kiseleff pentru că nu ştim care ar fi suma exactă pentru sediu, dacă avem capacitatea financiară să-l achiziţionăm. Se va face o evaluare”, a precizat Hellvig.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Gara importantă din România care ar putea fi mutată. Stă în calea unui megaproiect imobiliar
Capital.ro
ITP 2025. Amendă de peste 8.000 de lei. Rămâi fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Grigore Leșe, dus de urgență la spital. Artistul a fost luat cu...
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Oligarhul Abramovici l-a tratat pe Adrian Mutu ca îl filmele cu mafioți: Mă ducea la el acasă
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Încă o înșelăciune pe WhatsApp. Hackerii atacă într-un mod nemaiîntâlnit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Pensionarii, afectați de înghețarea pensiilor. Unii români vor pierde chiar și 540 de lei din pensie, în 2025
Cancan.ro
Petre Zaim a murit sub privirea neputincioasă a fiului său, strivit de încărcătura prăbușită de pe o macara 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
S-a stins marea artistă. Boala a răpus-o. A lăsat un gol imens: Spiritul, umorul și râsul ei erau contagioase
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
CFR Călători va primi 12 trenuri electrice noi pentru patru rute importante
MediaFlux
DISPAR CARDURILE bancare. Cu ce vom PLĂTI în MAGAZINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un consilier local trăiește pe picior mare. Deține un apartament în Insulele Canare