Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR va fi citită, luni, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului UPDATE

Parlamentarii PNL și USR au depus, miercuri, moțiunea de cenzură intitulată "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România". Deputații Partidului Mișcarea Populară au semnat moțiunea de cenzură anunțată de PNL și USR, urmând ca semnăturile să fie strânse și de la senatori.
Iulian Tudor
01 feb. 2017, 14:16
Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR va fi citită, luni, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului UPDATE

 

UPDATE Birourile permanente reunite ale Senatului și Deputaților au decis miercuri ca moțiunea să fie prezentată luni, 6 februarie, la ora 12.00, după care conducerea Parlamentului se va reuni pentru a stabili data la care va fi dezbătută și votată.

 

Potrivit unor surse din Biroul permanent al Camerei Deputaților, moțiunea ar putea fi votată a doua zi după ce va fi adoptat proiectul bugetului de stat pe acest an, adică miercurea sau joia viitoare.

UPDATE Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat, miercuri seară, că deputații PMP au semnat moțiunea de cenzură, urmând ca semnăturile să fie strânse și de la senatori.

„Avem și semnăturile Partidului Mișcarea Populară pentru moțiunea de cenzură pe care am inițiat-o. Este o moțiune de cenzură pentru a da jos guvernul Grindeanu, pentru a da jos guvernul Dragnea, pentru a respinge o guvernare care în momentul de față sfidează cetățeanul de bună credință, cetățeanul care așteaptă în această țară respect, lege și decență. Din nefericire, loviturile au fost dure, au fost făcute la ceas de seară și în dispreț total față de democrație și de lege”, a declarat Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

PMP s-a alăturat acestui demers pentru că este un partid de opoziție împotriva PSD și consideră că poate stopa „acest apetit al PSD de a sfida orice normă și orice regulă”, a precizat Eugen Tomac, președinte executiv al formațiunii.

„Faptul că au majoritate nu-i îndreptățește să treacă peste procedurile parlamentare și orice lege, indiferent cât de importantă ar fi ea, nu poate fi adoptată așa peste noapte, fără a se ține cont de exact ceea ce așteaptă cetățenii. Credem că orice modificare a legii trebuie să se producă aici, în Parlament. Nu spune nimeni că Guvernul n-are dreptul să dea ordonanțe, însă tot ce face în clipa de față PSD este o sfidare fără margini și ne-am aliniat acestui demers firesc de opoziție, pentru că suntem un partid de opoziție împotriva PSD”, a argumentat Tomac.

Cei doi au menționat că au semnat pentru moțiune, până în prezent, doar deputații celor trei formațiuni, urmând ca documentul să ajungă și la Senat.

Deocamdată, inițiatorii moțiunii nu au discutat cu UDMR pentru strângerea de semnături.

„În momentul de față nu am discutat pentru strângerea de semnături. Evident că vom discuta nu doar cu cei de la UDMR, ci și cu colegi de la PSD, din ALDE, oameni de bună credință care vor un regim egal al oamenilor politici cu cetățenii simpli din această țară și de asemenea parlamentari care nu doresc salvarea corupților prin legi date în Parlament pentru ei”, a declarat Raluca Turcan.

PNL și USR îi solicită premierului, în moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România”, să-și asume „eroarea” de a adopta ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale și a proiectului de lege privind grațierea și să demisioneze.

Aceasta este moțiunea de cenzură pe care PNL, împreună cu USR, o depun astăzi (miercuri – n.r.). Este numită ‘Guvernul Grindeanu – Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România’. Este primul demers politic important pe care Opoziția îl face astăzi în România într-un moment de cumpănă, într-un moment în care prin ordonanțe de urgență, prin decizii ale Guvernului, se încearcă legalizarea furtului în România. Noi sperăm ca toți cetățenii de bună credință să susțină acest demers în spațiul public, de asemenea, ne dorim ca toți parlamentarii care cred în supremația legii, care au bună credință și respectă cetățeanul, să voteze această moțiune de cenzură. Aceasta este soluția legală, instituțională, pentru demisia Guvernului și de asemenea soluția pentru a putea ajunge la alegeri anticipate„, a spus președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că moțiunea de cenzură a fost semnată de 124 de parlamentari de la PNL și USR și a discutat, de asemenea, cu cei de la PMP care au spus că se vor alătura acestui demers parlamentar.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu conţine o serie de critici dure la adresa coaliţiei PSD-ALDE, pe care PNL şi USR o acuză de legalizarea furtului prin adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale şi a proiectului de lege privind graţierea.

”Renunţaţi la legalizarea furtului în România (…) Românii nu vor graţierea şi salvarea politicienilor corupţi. Legiferarea în folos propriu nu este o soluţie pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept şi să ne slăbească ca naţiune. Vă somăm să renunţaţi la acţiunile împotriva respectării legii, să renunţaţi la a proteja şi a atenta la viaţa, siguranţa şi viitorul românilor. Nu vă mai ascundeţi în spatele unui vot pe care cetăţenii vi l-au acordat cu bună credinţă şi deschideţi larg ochii pentru a vedea că nu guvernaţi o Românie minoritară a celor corupţi”, se arată în textul moţiunii de cenzură, obţinut de News.ro.

”Domnule prim-ministru (…) promovaţi dezincriminarea mascată a unor infracţiuni de corupţie sau asimilate corupţiei, o măsură legislativă cu dedicaţie, în favoarea clienţilor şi liderilor politici ai PSD-ALDE. O astfel de măsură afectează grav viaţa de zi cu zi a cetăţeanului, modul în care acesta se raportează la tot ceea ce înseamnă lege (…) În urma adoptării acestor măsuri, oamenii vor putea interpreta că respectarea legii are caracter facultativ şi că, în România zilelor noastre, dacă eşti puternic, dacă eşti la putere şi în gaşca care trebuie, braţul legii nu te poate atinge, indiferent ce ilegalitate ai comis”, mai scriu cei de la PNL şi USR.

Autorii demersului spun că una dintre cele mai grave modificări aduse infracţiunii de abuz în serviciu este eliminarea interdicţiei de a ocupa o funcţie publică în cazul săvârşirii acestei infracţiuni. ”Este greu de acceptat ca cel care a săvârşit o infracţiune de acest gen, în exercitarea funcţiei, cu intenţie, să ocupe aceeaşi poziţie în continuare”, se mai arată în document.

”Circumscrierea infracţiunii de conflict de interese doar la faptele în urma cărora a câştigat un folos soţul, o rudă sau afin până la gradul II, este practic o golire de sens a acestei prevederi legale şi o dublare a reglementării infracţiunii de luare de mită (…) Nu puteam accepta dezincriminarea neglijenţei în serviciu, care poate avea efecte deosebit de grave (…) Considerăm că limita minimă a prejudiciului de la care fapta devine penală este lipsită de sens şi solicităm renunţarea la aceasta. Prejudiciile aduse persoanelor sunt grave şi dacă sunt cuantificate la 5.000 de lei. Limita de 200.000 de lei este stabilită arbitrar, în laboratoarele de partid, cu un destinatar clar şi direct”, mai arată semnatarii moţiunii de cenzură.

Ei mai spun că stabilirea unui termen pentru realizarea denunţului va avea efecte deosebit de grave în societate şi va conduce la instaurarea unui principiu al impunităţii.

”Nu putem asista impasibili la atentatul pe care Guvernul PSD al domnilor Dragnea şi Grindeanu îl pregătesc românilor prin adoptarea unor acte normative prin care se urmăreşte modificarea codului penal şi de procedură penală precum şi graţierea unor pedepse. Sub masca respectării unor decizii ale unor instanţe interne sau internaţionale, Guvernul girat de domnii Dragnea şi Tăriceanu loveşte în ceea ce înseamnă siguranţa românilor şi a intereselor lor legitime. Suntem în faţa unor acte normative menite să exonereze şi să facă scăpaţi o serie de llideri politici ai PSD-ALDE, care au primit condamnări din partea instanţelor româneşti”, se arată în textul moţiunii de cenzură a PNL şi USR.

Liberalii şi parlamentarii USR arată în moţiune că dovada faptului că în realitate coaliţia PSD-ALDE nu are ca obiectiv real soluţionarea problemei supraaglomerării din închisori constă în aceea că prin actele normative propuse sunt graţiate şi pedepsele cu suspendare. ”Aici se află, de fapt, cheia acestei reglementări: ştergerea cu buretele a condamnărilor unor lideri ai coaliţiei aflate la guvernare, în frunte cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea (…) În loc să adoptaţi măsuri concrete care să rezolve în mod real problema supraaglomerării din penitenciare şi a încălcării drepturilor omului în aceste instituţii, dumneavoastră alegeţi calea salvării unor personaje politice condamnate, în detrimentul siguranţei românilor”, se mai arată în document.

Autorii moţiunii atrag atenţia că graţierea colectivă va conduce la reducerea gradului de siguranţă publică în condiţiile în care infractori periculoşi vor fi eliberaţi. De asemenea, ei afirmă că proiectul de lege privind graţierea, în forma elaborată de Guvern, nu va rezolva în niciun fel situaţia din penitenciare, având un impact nesemnificativ. Sunt citate exemple ale altor state unde jumătate dintre cei graţiaţi s-au întors în penitenciare după ce au comis noi infracţiuni. Semnatarii moţiunii de cenzură aduc câteva critici punctuale proiectului de lege privind graţierea: limita de cinci ani pentru graţierea pedepselor este prea mare, prezenţa pe lista infracţiunilor graţiate a celor de serviciu, inexistenţa unei justificări pentru graţierea amenzilor penale.

Conform Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament.

CITEŞTE ŞI: Traian Băsescu: „PMP va da semnături pentru moţiunea de cenzură a PMP”

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la bloc. Se trece obligatoriu la întreținere. Proprietarii de apartamente nu au încotro
Playtech.ro
Cum vor circula tramvaiele și autobuzele în Noaptea de Revelion. Program STB de 31 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cum l-ar putea convinge Trump pe Putin să facă pace în Ucraina. Expert: „S-ar putea să aibă loc și o reîmpărțire a unor sfere de influență”
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Începe de mâine. Iadul alb pune stăpânire pe România
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. Marele adevăr s-a aflat. Legătura secretă cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev
StirileBZI
Aceste taxe se dublează din ianuarie 2025! Cine trebuie să plătească 3.500 de lei la stat
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Adolescent înjunghiat pe o stradă din București în urma unui conflict legat de o datorie
MediaFlux
LOVITURĂ pentru MILIOANE de ROMÂNI de la 1 IANUARIE! Majorări DE 25%
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători