PNL ŞI USR au sesizat CCR în legătură cu modificările la Legea anticorupţie

În forma actuală,a articolul prevede că „sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.12 din Legea nr.78/2000, în sensul dezincriminării faptelor prevăzute în cuprinsul lit.a) şi b) ale actualului art.12, în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase, precum şi în cazul în care faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de alte foloase decât cele materiale.

Prezentăm integral argumentele PNL şi USR:

II. ADMISIBILITATEA SESIZĂRII DE NECONSTITUŢIONALITATE

Alte articole

CCR declară neconstituțională suprataxarea producătorilor de energie. Guvernul ar putea fi obligat să restituie sumele deja plătite

Avocatul Poporului a contestat legea pensiilor militare, adoptată recent în Parlament, la Curtea Constituțională

Legea criticată a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în ziua de 16 aprilie 2019 şi depusă la data de 24 aprilie 2019 la Secretarul general al Senatului şi, respectiv, al Camerei Deputaţilor, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Legea a fost adoptată în procedură ordinară, termenul de sesizare al Curţii fiind de 5 zile, conform art.133 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu respectarea art.77 alin.(1) din Constituţia României. În curgerea termenului de sesizare au intervenit 3 zile de sărbătoare legală (28 aprilie 2019, 29 aprilie 2019, 1 mai 2019) şi 2 zile declarate libere (27 aprilie 2019, 30 aprilie 2019) ceea ce determină împlinirea termenului menţionat mai sus la data de 3 mai 2019. Invocăm, în susţinerea argumentelor noastre, practica Curţii Constituţionale, statuată prin Decizia nr.139 din 13 martie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, paragraf 67:

„67. În ceea ce priveşte termenul de sesizare, se constată că, din coroborarea informaţiilor cuprinse în fişele legislative publicate pe paginile celor două Camere ale Parlamentului rezultă că legea criticată a fost adoptată în data de 19 decembrie 2018 de Camera Deputaţilor, în data de 20 decembrie a fost depusă la Secretarul general al Senatului şi, respectiv, al Camerei Deputaţilor, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 29 decembrie 2018 a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 27 decembrie 2018, aşadar în cadrul termenului stabilit de art.77 alin.(1) din Constituţie”.

III. MOTIVE INTRINSECI DE NECONSTITUŢIONALITATE

III.1. Dispoziţiile articolului unic cu referire la art.12 alin.(2) din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt neconstituţionale deoarece încalcă dispoziţiile art.1 alin.(3) şi ale art.147 alin.(4) din Constituţia României.

În aplicarea principiului constituţional al colaborării loiale între autorităţile statului, Parlamentului României, prin procedura reexaminării, îi revine obligaţia de a asigura remedierea normelor juridice afectate de un viciu de neconstituţionalitate ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.

În procedura reexaminării, Parlamentul are obligaţia constituţională de a ţine seama atât de dispozitivul deciziei, cât şi de considerentele ataşate deciziei, ambele având efecte erga omnes. În acest sens, decizia Curţii Constituţionale nr.432/2018 precizează:

„În acest context, Curtea reaminteşte că adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de constituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii unei legi, autoritatea legislativă procedează într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa instanţei constituţionale circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare; or, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul acţionează ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4) (a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 26, sau Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, precitată, paragrafele 49 şi 50)”.

Constatăm că, în procedura de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (PLx nr.340/2018), ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.584/25.09.2018, Parlamentul României a ignorat considerente cu caracter general din decizia precitată, fapt care afectează, din perspectivă constituţională, conţinutul articolului unic în forma adoptată după reexaminare.

În opinia noastră, au fost ignorate dispoziţiile paragrafului 72 din Decizia nr. 584/2018, cât şi ale paragrafului 68 din aceeaşi decizie:

„ 72. Prin urmare, textul de lege astfel cum acesta este normat în prezent răspunde finalităţii acestei obligaţii internaţionale asumate de statul român, iar a reduce sfera sa de incidenţă ar echivala, astfel cum s-a arătat, cu acceptarea şi tolerarea unor acte de corupţie, ceea ce intră, în mod fundamental, în coliziune cu obligaţiile internaţionale asumate de statul român. Curtea reţine că marja de apreciere a statului în structurarea politicii sale penale este limitată, pe lângă exigenţele expres stabilite în textul Constituţiei, de obligaţiile internaţionale pe care acesta şi le-a asumat, iar, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei, domeniu în care actele internaţionale creează obligaţii în sarcina statelor în sensul normativizării unor astfel de infracţiuni, statul trebuie să incrimineze astfel de fapte, activitatea sa normativă fiind îndreptată spre un asemenea scop. Dezincriminarea unor fapte de corupţie, rezultată din jocul reglementărilor referitoare la latura obiectivă a textelor de lege în vigoare, precum în cauza de faţă, echivalează cu o nerespectare a obligaţiilor sale internaţionale. Încălcarea obligaţiilor asumate de România prin tratatele la care este parte contravine prevederilor constituţionale ale art.ll alin.(l) care consacră obligativitatea statului român de a respecta întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 195 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 5 iunie 2015, par.25].”

„68. Prin urmare, din cele de mai sus, rezultă că marja de apreciere a legiuitorului este una redusă atunci când în discuţie sunt infracţiunile de corupţie sau asimilate acestora, astfel încât controlul Curţii Constituţionale este unul strict. În cauza de faţă, modificările preconizate sunt contrare exigenţelor statului de drept, tocmai pentru că odată intrate în dreptul pozitiv afectează capacitatea statului de a lupta în mod eficient împotriva fenomenului corupţiei Or, obligaţia pozitivă a statului este aceea de a-şi crea un sistem normativ apt să răspundă la ameninţările la adresa valorilor sale constituţionale, să asigure buna şi corecta funcţionare a autorităţilor şi instituţiilor sale şi să protejeze securitatea juridică a cetăţeanului. De aceea, legiuitorul are obligaţia constituţională să reglementeze măsuri cu finalitatea mai sus indicată, iar nu să adopte soluţii legislative care împiedică realizarea acesteia. În consecinţă, Curtea constată că textul legal criticat încalcă obligaţia pozitivă a legiuitorului derivată din art. l alin.(3) din Constituţie, cu referire la exigenţele statului de drept, de a reglementa un sistem unitar de norme penale apte să combată fenomenul corupţiei”.

Deducem, din dispoziţiile exprese ale considerentelor citate mai sus, că legiuitorul avea obligaţia, din perspectivă constituţională, de a lua act de necesitatea menţinerii în vigoare a formei actuale a art.12 din Legea nr.78/2000, per a contrario, restrângerea conţinutului infracţiunii realizată prin dispoziţiile alin.(2), nou introdus prin legea legea criticată, este neconstituţională.

În consecinţă, legiuitorul, în procedura reexaminării, avea obligaţia de a constata că întreaga lege de modificare a art.12 din Legea nr.78/2000 este neconstituţională şi, pe cale de consecinţă, de a respinge legea. Neprocedând astfel, Parlamentul României a ignorat atât dispoziţiile art.147 alin.(4) din Constituţie, care instituie caracterul erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale, cât şi jurisprudenţa acesteia, antecitată. (Curtea Constituţională a României, Decizia nr.432/2018, paragraf 46)

Menţinerea unor texte de lege care sunt afectate de un viciu de neconstituţionalitate reprezintă, pe lângă încălcarea principiului colaborării loiale între autorităţile statului, şi o încălcare a principiului securităţii juridice, derivat din art.1 alin.(3) din Constituţia României, în componenta referitoare la calitatea actelor normative. Menţinerea unui text neconstituţional afectează în mod grav posibilitatea cetăţenilor români de a-şi conforma conduita unor norme juridice elaborate şi adoptate de autoritatea legislativă, cu încălcarea Constituţiei României.

Faţă de cele învederate, vă rugăm să constataţi neconstituţionalitatea articolului unic din legea supusă controlului de constituţionalitate cu referire la dispoziţiile art.12 alin.(2) din Legea nr.78/2000 deoarece încalcă dispoziţiile art147 alin.(4) şi ale art.1 alin.(3) din Constituţia României.

III.2. Articolul unic al legii cu referire la art.12 alin.(2) Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este neconstituţional deoarece consacră restrângerea domeniului de aplicare al infracţiunii reglementate prin norma în vigoare, legiuitorul refuzând aplicarea obligaţiei regulamentare de a asigura corelarea tehnico-legislativă cu Decizia Curţii Constituţionale nr.584/2018, încălcând astfel dispoziţiile art.147 alin.(4) şi ale art.1 alin.(3) din Constituţia României.

Normele edictate de autoritatea legiuitoare trebuie să fie clare, predictibile şi lipsite de echivoc – dispune art. 36 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative – pentru a satisface cerinţa referitoare la calitatea actului normativ, parte esenţială a principiului securităţii juridice consacrat pe cale jurisprudenţială, dedus din dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţia României.

Legiuitorului, în procedura reexaminării, îi revine obligaţia de a asigura corelările tehnico-legislative necesare, în aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Decizia nr.584/2018 a Curţii Constituţionale a României, pentru ca actul normativ care intră în vigoare să îndeplinească cerinţele legale de claritate, fluenţă şi accesibilitate.

În acest sens, art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaţilor dispune:

Art. 134

„(1) În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, şi în situaţia în care Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, Biroul permanent, în prima sa şedinţă care are loc după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, va sesiza Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi comisia permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau propunerea legislativă în vederea reexaminării prevederilor declarate neconstituţionale. Aceeaşi procedură se aplică şi pentru cazul în care prevederile respective sunt trimise de la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

(2) Termenul fixat de Biroul permanent pentru întocmirea raportului comun de către comisiile prevăzute la alin. (1) nu va putea fi mai mare de 15 zile. Raportul comisiilor se înscrie cu prioritate în ordinea de zi şi se dezbate conform prevederilor art. 100-112. Cu prilejul reexaminării, Camera Deputaţilor va efectua corelările tehnico-legislative necesare. După adoptarea legii în ansamblul ei, aceasta se trimite Senatului, dacă acesta este Cameră decizională, sau Preşedintelui României, în cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională.”

Cu privire la conţinutul art.12 alin.(2), nou introdus, raportat la norma de incriminare prevăzută de art.12 din Legea nr.78/2000, în forma aflată în vigoare, constatăm restrângerea sferei de aplicare a infracţiunii, ceea ce face imposibilă aplicarea textului normativ unor fapte incriminate de norma în vigoare. Amintim, în acest context, cele arătate în paragrafele 63-66 ale Deciziei Curţii Constituţionale nr.584/2018:

„63. Spre deosebire de cele expuse, reglementarea analizată limitează sfera de acţiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii ca un act de corupţie să nu fie sancţionat penal. Or, legiuitorul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a infracţiunii analizate doar în funcţie de natura materială a folosului obţinut, în condiţiile în care intensitatea lezării relaţiilor sociale ocrotite este aceeaşi, indiferent că folosul obţinut este unul patrimonial sau nepatrimonial. O asemenea diferenţiere realizată în funcţie de natura folosului, pe de o parte, duce la o dezincriminare a unei categorii de acte de corupţie care nu produc un folos nepatrimonial, iar, pe de altă parte, relevă faptul că legiuitorul, în mod implicit, acceptă şi tolerează categoriile de acte de corupţie care nu implică un folos patrimonial, ci nepatrimonial, ceea ce este contrar exigenţelor statului de drept.

64. În acest context, Curtea subliniază că revine organelor judiciare obligaţia de a administra probatoriul necesar pentru a demonstra legătura de cauzalitate între activitatea ilicită realizată şi scopul urmărit pentru reţinerea infracţiunii analizate. Legătura de cauzalitate, ca element al laturii obiective a infracţiunii, trebuie să rezulte în mod indubitabil din probele administrate.

65. Cu privire la marja de apreciere a Parlamentului în structurarea politicii penale a statului, Curtea, în jurisprudenţa sa [cu titlu exemplificativ, Decizia nr.405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.517 din 8 iulie 2016, par.66], atunci când analizează norme de drept penal substanţial, precizează că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, incriminarea/ dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, potrivit art. 1 alin.(5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu-şi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.71 din 29 ianuarie 2014).

66. Tot în acelaşi sens, Curtea a subliniat, prin Decizia nr.619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.6 din 4 ianuarie 2017, par.44, că marja de apreciere a legiuitorului, atunci când pune în discuţie limitarea unui drept constituţional, în speţă art.23 din Constituţie (Decizia nr.603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 23), sau nesancţionarea încălcării unor relaţii sociale ce ar avea drept consecinţă existenţa unei ameninţări cu privire la instituţiile statului de drept, democraţie, drepturile omului, echitatea şi justiţia socială (Decizia nr.2 din 15 ianuarie 2014), este una limitată, fiind supusă unui control strict al Curţii Constituţionale.”

Infracţiunea descrisă la art.12 din Legea nr.78/2000, forma în vigoare, se săvârşeşte în patru modalităţi alternative, ataşate scopului constând în „obţinerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite”:

1) operaţiuni financiare săvârşite ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană;

2) încheierea unor tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;

3) folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii;

4) permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

În acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr.584/2018 precizează :

„57. Curtea reţine că infracţiunea analizată este structurată prin raportarea tezei introductive a art.12, care conţine o cerinţă esenţială — scopul — specifică infracţiunilor de corupţie, la modalităţile alternative de săvârşire a acesteia, astfel că nu aceste ultime modalităţi constituie infracţiunea în sine. In cazul primei modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 78/2000, Curtea, prin Decizia nr.243 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.527 din 6 iulie 2017, par.40, sau Decizia nr. 700 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.42 din 17 ianuarie 2018, par.33, a statuat că, „prin ea însăşi, simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor”. Or, tocmai scopul urmărit de persoana în cauză, prin folosirea funcţiei sale, indiferent că a fost sau nu atins, caracterizează infracţiunea respectivă ca una asimilată celei de corupţie. Prin urmare, legiuitorul nu sancţionează penal subiectul în cauză pentru simpla efectuare de operaţiuni financiare, ci efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ în considerarea scopului urmărit. De aceea, Curtea a concluzionat că scopul incriminării infracţiunii prevăzute de art.12 lit.a) teza întâi din Legea nr.78/2000 îl constituie ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de astfel de operaţiuni [Decizia nr.700 din 7 noiembrie 2017, par.22].

58. Situaţia anterior referită este identică şi în privinţa celorlalte trei modalităţi alternative de săvârşire reglementate de art.12 din lege, respectiv: încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Astfel, dacă aceste fapte sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, devine incident art.12 din lege, însă, în lipsa acestui scop, devin aplicabile prevederile corespunzătoare din Codul penal [art.303 — Divulgarea informaţiilor secrete de stat sau art.304 — Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice].”

Prin dispoziţiile art.12 alin.(2) din Legea nr.78/2000, nou introdus, modalitatea de săvârşire a infracţiunii constând în efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia este restrânsă la acţiunile enumerate, exhaustiv, în acest alineat: „operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, operaţiuni de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale”.

Această restrângere nu se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului şi încalcă dispoziţiile consacrate de Curtea Constituţională prin Decizia nr.584/2018, paragraf 63 şi paragraf 64, antecitate:

„63. (…) reglementarea analizată limitează sfera de acţiune a normei de incriminare, ceea ce are drept efect acceptarea ideii ca un act de corupţie să nu fie sancţionat penal. Or, legiuitorul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a infracţiunii analizate doar în funcţie de natura materială a folosului obţinut, în condiţiile în care intensitatea lezării relaţiilor sociale ocrotite este aceeaşi, indiferent că folosul obţinut este unul patrimonial sau nepatrimonial. O asemenea diferenţiere realizată în funcţie de natura folosului, pe de o parte, duce la o dezincriminare a unei categorii de acte de corupţie care nu produc un folos nepatrimonial, iar, pe de altă parte, relevă faptul că legiuitorul, în mod implicit, acceptă şi tolerează categoriile de acte de corupţie care nu implică un folos patrimonial, ci nepatrimonial, ceea ce este contrar exigenţelor statului de drept.

64. În acest context, Curtea subliniază că revine organelor judiciare obligaţia de a administra probatoriul necesar pentru a demonstra legătura de cauzalitate între activitatea ilicită realizată şi scopul urmărit pentru reţinerea infracţiunii analizate. Legătura de cauzalitate, ca element al laturii obiective a infracţiunii, trebuie să rezulte în mod indubitabil din probele administrate.”

Mai mult, alin.(2) al art.12 adaugă o nouă condiţie de realizare a infracţiunii faţă de modalitatea reglementată de art.12 alin.(1) lit.a) teza I, în sensul că operaţiunile financiare ca acte de comerţ „trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic, în scopul obţinerii de profit” ceea ce accentuează restrângerea sferei de aplicare a infracţiunii, constituind o încălcare evidentă a valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, respectiv „relaţiile sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de operaţiuni” ( Decizia CCR nr.700/2017, paragraf 22). În raport cu această concluzie, considerăm că în aplicarea dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Constituţie, în procedura de reexaminare legiuitorul avea obligaţia de a proceda la efectuarea corelărilor tehnico-normative concordant cu dispoziţiile art.1 alin.(3) din legea fundamentală, astfel încât să fie respectată Decizia Curţii Constituţionale nr.584/2018, inclusiv considerentele ataşate acesteia, fapt nerealizat, ceea ce atrage neconstituţionalitatea articolului unic al Legii de modificare şi completare a art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Vă solicităm să constataţi că articolul unic al legii criticate este neconstituţional deoarece încalcă dispoziţiile art.147 alin.(4) şi ale art.1 alin.(3) din Constituţia României.

În drept, ne întemeiem sesizarea atât pe dispoziţiile art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cât şi pe dispoziţiile art. 15 alin (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale”.

În data de 27 iulie 2018, preşedintele României a formulat o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Legea pentru modificarea art. 12 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, iar în data de 17.12.2018, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 584/2018, a admis sesizarea Preşedintelui României şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct. 1 ale acestei legi sunt neconstituţionale.

În data de 18.03.2019 iniţiativa legislativă a fost adoptată de Senat cu respectarea prevederilor art.76 alin.(1) din Constituţia României.

În data de 20.03.2019, forma adoptată de Senat a fost prezentată Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi trimisă pentru raport la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Aceasta a emis un raport de respingere asupra iniţiativei legislative pentru că textul adoptat de Senat prin care au fost puse în acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării raportului favorabil.

În data de 8.04.2019, raportul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, iar în urma dezbaterilor a fost trimis pentru raport suplimentar la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, cu termen pentru data de 15.04.2019.

În data de 15.04.2019, raportul suplimentar a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, iar în data de 16.04.2019 a fost dezbătut şi adoptat cu 179 voturi „pentru”, 89 de voturi „contra”, 5 abţineri, iar un deputat nu a votat.

Astfel, în 24.04.2019, textul adoptat a fost depus la Secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii.