PNL a depus MOŢIUNEA DE CENZURĂ împotriva Guvernului Ponta. Votul, pe 29 septembrie

PNL a depus, luni, la Parlament, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului intitulată "Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!". În documentul, semnat de 180 de parlamentari, liberalii susțin că prim-ministrul, fiind trimis în judecată, compromite o națiune întreagă și că liderii UNPR și PSD, Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, sunt "complicii" acestuia dacă îl susțin în continuare.  
Ionela Marcu
21 sept. 2015, 09:57
PNL a depus MOŢIUNEA DE CENZURĂ împotriva Guvernului Ponta. Votul, pe 29 septembrie

Moţiunea de cenzură, depusă luni de PNL, a fost semnată de 180 de parlamentari – 119 deputaţi, din care 112 PNL, şase neafiliaţi şi unul de la Grupul Democrat şi Popular şi 61 de senatori, din care 58 de la PNL şi trei neafiliaţi.

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au stabilit  calendarul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură.

Astfel, textul motiunii va fi citit săptămâna aceasta, în plenul comun de miercuri, iar dezbaterea şi votul vor avea loc, marţea viitoare, 29 septembrie.

Partidul Național Liberal a decis să depună, de îndată, această moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru că situația actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă. În orice altă țară din UE premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni„, arată liberalii în moțiunea de cenzură obținută de Agerpres.

Vezi ataşat TEXTUL INTEGRAL AL MOŢIUNII DE CENZURĂ PNL

În document se arată că prin susținerea lui Victor Ponta, imaginea României va fi distrusă iremediabil.

Domnule Gabriel Oprea, vrem să ne spuneți tuturor, acum, care este interesul național care reclamă menținerea lui Victor Ponta cu prețul decredibilizării acestei țări. Puneți în balanță promisiunea făcută lui Ponta și interesul acestui popor. Ce alegeți?! Domnule Liviu Dragnea, vorbeați recent de resetarea clasei politice, de o nouă politică. Sprijinindu-l pe Ponta, nu faceți decât să vindeți iluzii românilor. Menținerea PSD la guvernare nu poate fi un scop în sine. Nu mai confundați România cu partidul! Dacă vi-l doriți pe Ponta, folosiți-l. E bun de ‘Hopa Mitică’ pentru PSD! Pentru România, însă, este doar un scaiete veninos care trebuie smuls înainte de a ne periclita orice perspective. Dacă sunteți alături de Ponta, sunteți complicii lui. Dar sunteți poate chiar mai vinovați ca el. Distrugeți iremediabil imaginea României, imaginea noastră. Uitați-vă în presa internațională! Cu un astfel de precedent toxic, arătăm ca un stat care tolerează corupția sau care acceptă corupți la vârful celor mai importante instituții”, subliniază PNL.

CITEŞTE ŞI MOŢIUNEA DE CENZURĂ a PNL. Ponta: „UNPR mă susţine. Întrebaţi-l pe domnul Oprea şi vă zice”

Copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au anunțat vineri că liberalii vor depune luni moțiunea de cenzură pe tema lipsei de credibilitate a Guvernului Ponta. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Colegiului Director Național al PNL, desfășurată vineri la Poiana Brașov.

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că moțiunea de cenzură anunțată de liberali este „un drept democratic al Opoziției”, iar social-democrații nu pot vota căderea propriului Guvern. Dragnea a spus, înainte de ședința Comitetului Executiv Național al partidului, că, personal, nu crede în reușita moțiunii și că ar putea cădea Guvernul, în urma acestui demers al liberalilor.

CITEŞTE ŞI DECIZIE în coaliţie. Victor Ponta, susţinut ca premier: „Vom RESPINGE moţiunea de cenzură a PNL”

El a precizat că membrii PSD nu vor ieșirea de la guvernare și că vor discuta despre acest subiect și cu partenerii de coaliție. „Nimeni din partid nu vrea ieșirea de la guvernare. Vom face calcule pentru rămânerea la guvernare. PSD dorește să rămână la guvernare. Vom discuta în ședință rămânerea la guvernare. (…) Moțiunea de cenzură este un drept democratic al Opoziției. PSD nu poate vota să își dea jos propriul Guvern. Nu putem face asta. Încercăm să vorbim și cu liderii coaliției despre acest lucru”, a afirmat Dragnea.

Legat de sprijinul politic dat lui Victor Ponta, liderul social-democraților a evitat să dea un răspuns clar dacă luni se va lua decizia ca acesta să rămână sau nu premier și a respins ideea unui scenariu conform căruia PSD ar putea să îl revoce din funcția de prim-ministru cu condiția ca președintele Klaus Iohannis să facă o nominalizare tot de la social-democrați.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
Playtech.ro
Poţi obliga vecinul să taie un copac dacă blochează lumina în casa ta? Ce spune exact în lege
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Dezastru pentru o fabrică istorică din România. Se anunță concedieri masive
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Marcel Ciolacu, anunț pentru sute de mii de pensionari! Se întâmplă în 2025
MediaFlux
Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Totul se află astăzi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti