PNL vrea să conteste la Curtea Constituţională împărţirea locurilor în CA al SRR

Parlamentarii liberali acuză PSD că încalcă legea prin modul în care a decis să împartă posturile din Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii şi vor depune o contestaţie pe această temă la Curtea Constituţională a României (CCR) dacă modificările vor fi aprobate, informează Agerpres.
Romania TV
04 iun. 2014, 11:38
PNL vrea să conteste la Curtea Constituţională împărţirea locurilor în CA al SRR

„Acest lucru îl vom contesta la CCR. Colegii deputaţi din Comisia juridică au început de astăzi să lucreze la această contestaţie. Noi vom aştepta ca miercuri să se adopte decizia şi imediat vom depune această sesizare la Curtea Constituţională. În legea de organizare a TVR şi Radiodifuziunii se specifică foarte clar în art.19 că grupurile parlamentare reunite din cele două Camere înaintează propuneri pentru opt locuri potrivit configuraţiei politice şi ponderii în Parlament”, a declarat miercuri liderul deputaţilor liberali, George Scutaru, la o conferinţă de presă comună cu deputatul PDL Tinel Gheorghe.

Scutaru a menţionat că există un precedent, o contestaţie admisă de CCR bazată pe o sesizare a grupului PDL.

Liberalul a mai acuzat PSD că „vrea să pună mâna” pe Curtea de Conturi, „pentru ca baronii PSD, oameni precum Mazăre, Oprişan, precum cei care sunt anchetaţi de către DNA, să aibă linişte din partea Curţii de Conturi”.

„Altă raţiune decât de a asigura liniştea baronilor locali pentru a-i scăpa de controalele Curţii de Conturi nu văd şi este un lucru grav şi cred că Nicolae Văcăroiu, ca preşedinte al Curţii de Conturi, ar trebui să dea un semnal public, să se disocieze de asemenea manieră de împărţire a posturilor la Curtea de Conturi, că trebuie să existe un echilibru între putere şi opoziţie”.

Plenul reunit al celor două camere discută săptămâna viitoare numirea a şase consilieri în această instituţie.

În context, deputatul PDL Tinel Gheorghe a spus că la Curtea de Conturi, acolo unde opoziţia nu a primit niciun post din cele şase vacantate, UDMR, prin noua redistribuire, primeşte trei dintre cele 19 posturi de consilieri, UNPR – două, iar 60% dintre posturi le va avea PSD.

„Este clar că PSD şi Nicolae Văcăroiu nu vor face altceva decât să albească, în perioada următoare, tot ceea ce înseamnă bani publici pe care Guvernul Victor Ponta îi va aloca în teritoriu. Acesta este cel mai mare pericol al politizării excesive pe care PSD o face în momentul de faţă la Curtea de Conturi”, a afirmat Tinel Gheorghe.

Miercuri, la Palatul Parlamentului, au avut negocieri pentru completarea posturilor vacantate în consiliile de administraţie ale Radiodifuziunii Române, Băncii Naţionale, Curţii de Conturi şi Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni marţea viitoare, începând cu ora 16.00, pentru a numi preşedintele Societăţii Române de Televiziune (SRTv) şi un nou Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).

Comisiile de specialitate se vor reuni marţi, la ora 10.00, pentru a analiza propunerile ce vor fi avansate de către grupurile parlamentare.

Tot marţi, pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului se vor mai afla numirea unui nou membru al Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, precum şi a şase consilieri la Curtea de Conturi.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Cea mai mare autostradă din istoria României. Când e gata proiectul grandios
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o valoare imensă a țării. Un nume uriaș. A fost un geniu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card