„Cel care spune că este o victimă a statului paralel, eu vă spun, ca membru al Comisiei de control a activităţii Serviciului Român de Informaţii, că Dragnea este un creator al acestui aşa-zis stat paralel pe care îl blamează. (…) Cred că este timpul din nou, şi în prima şedinţă a Comisiei de control a activităţii SRI, vom solicita Biroului comisiei chemarea la audieri a domnului Liviu Dragnea, pentru a i se pune câteva întrebări, aşa cum au declarat foarte mulţi cetăţeni care au trecut pe la noi prin comisie. Este o acţiune pe care o vom face în prima săptămână din luna februarie, sperăm ca domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor să dea răspunsuri clare la tot ceea ce a însemnat, până la urmă, pentru el statul de drept, să spună cu nume şi prenume cine face parte din statul paralel. Dacă are aceste cunoştinţe trebuie spuse în mod public”, a arătat senatorul Cristian Chirteş.
Parlamentarul liberal a precizat că propunerea de audiere a lui Liviu Dragnea în această comisie s-a mai făcut de două ori, dar că nu a avut sorţi de izbândă