Comisia de Cod Electoral a avut, miercuri, prima şedinţă din 2015. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, spune că s-ar putea ajunge la un număr de aproximativ 300 de deputaţi şi 110 senatori.
Liberalul a arătat că actuala lege electorală este „cea mai proastă care se poate imagina”: „Ţin să amintesc faptul că această lege cu aşa-zisul vot uninominal a fost făcută la propunerea domnului Traian Băsescu, la presiunea domniei sale, la presiunea unei părţi din presă, din societatea civilă. Cu siguranţă se va trece la un vot proporţional”.
Senatorul PNL a precizat că „reprezentanţii Partidului Naţional Liberal vor propune, asta nu înseamnă că nu va fi loc de negociere, dar vor propune cu insistenţă să se treacă la un sistem de vot german, adică jumătate dintre parlamentari să fie aleşi în colegii, colegii cel puţin duble faţă de cele actuale, prin urmare putem vorbi de ceva uninominal şi jumătate să fie aleşi pe o listă naţională de compensare (…). Se poate lua în discuţie chiar şi sistemul olandez sau din Israel, care înseamnă listă naţională, dar vom vedea”.
Întrebat dacă alegătorii vor înţelege noul tip de vot propus de PNL, Puiu Haşotti a răspuns că votul pe sistem german „este un vot cât se poate de simplu, este chiar mai simplu decât a fost”.
„Cetăţeanul se va duce şi va avea un singur vot pentru Camera Deputaţilor şi un singur vot pentru Senat, va vota candidatul pe care-l doreşte. În fiecare judeţ va ieşi câte un candidat sau vor fi poate doi candidaţi de judeţ, judeţ cu două colegii. Restul voturilor se va aduna într-un coş naţional şi vor fi repartizate mandatele 50% din această listă naţională de compensare. Deci votul va fi unul singur, cât se poate de simplu şi de eficient„.